Parte a unei serii editate in 1935 de N.I.
Norland, o carte postală ce are in prim-plan cunoscutul minaret al
vilei “Cuibul Linistit” poartă explicatia: “Orientul României.
Castelul regal Balcic”.
Peste doar cinci ani, la 7
septembrie 1940, in urma Tratatului de la Craiova, România a fost
obligată să cedeze Cadrilaterul Bulgariei, pierzând astfel
complexul regal de la Balcic – minunatul vis oriental ce-i fusese
creat si dăruit de marea sa regină Maria. A doua zi, inima reginei
Maria (ce fusese depusă – conform dorintei testamentare exprese –
in capela Stella Maris) a fost evacuată de urgentă si dusă in
celălalt loc de suflet al Mariei, castelul Bran.
Născută pe insulele britanice
dintr-un amestec de sânge celtic si slav, regina Maria s-a
indrăgostit la prima vedere in 1922 (avea deja 47 de ani) de micul
si străvechiul port roman de la Marea Neagră Dionisopolis, care
rezona perfect cu nevoia ei de mare, tot asa cum Branul răspundea
ancestralelor sale amintiri din misterioasa lume a castelelor
medievale. Dintr-o astfel de intâlnire peste veacuri a ethosului
nordic cu cel de miazăzi, regina Maria a creat in complexul de
vile, gradini, alei, izvoare de la Balcic un loc miraculos prin
armonia perfectă a tuturor detaliilor simbolice extrem de
numeroase, prin frumusetea linistitoare ce nu poate fi tulburată
nici măcar de cohortele de turisti (in majoritate români) si prin
vraja omniprezentă si covârsitoare a personalitătii sale: “Poate că
in lumea de azi există mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea
e mai puternică si, intr-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd,
ea trebuie să invingă”.
Cel care a putut să transpună in
operă viziunea atât de complexă si delicată a Reginei Maria a fost
un om format tot la confluenta dintre două lumi: elvetianul Jules
Jennin, care până la revolutia bolsevică fusese grădinarul-sef al
tarului Nicolae al II-lea si ingrijitorul parcurilor din jurul
palatelor de la Sankt-Petersburg. Acesta a putut-o intelege pe
Maria, realizând in 1926 proiectul complexului, inclusiv a grădinii
divine a lui Dumnezeu, a grădinii Ghetsimani, a grădinii Valului
Albastru, a Aleii vinului, a Puntii suspinelor… fiind in cele din
urmă inmormântat, impreună cu recunostinta reginei, in locul creat
de el.
Regina Maria chiar a trăit cu o
imensă bucurie in acel loc (finalizat in 1936, cu doi ani inaintea
mortii ei), avându-i alături in special pe fiica sa, principesa
Ileana si pe fiul său, printul Nicolae, care aveau propria lor vilă
de resedintă – Săgeata albastră. Ileana, cea mai mică dintre
fiicele Mariei, viitoarea maică Alexandra, a fost la fel de atasată
de Balcic ca mama sa. De altfel, in calitate de presedinta de
onoare a institutiilor de fete ale Asociatiei Crestine din România,
principesa Ileana a organizat acolo o colonie de vară pentru fetele
rămase orfane după Primul Război Mondial. In acest decor al
elegantei si rafinamentului delicat, Regina Maria isi primea
nobilii săi oaspeti veniti fie cu masinile, fie cu elegante iahturi
ce ancorau la pontonul de lemn din dreptul Cuibului linistit,
oferind fiecăruia delicatese culinare potrivite personaliătii si
gustului fiecăruia, uitându-se la filmele proiectate seara la
cinematograf sau plimbându-se pe misterioasele alei ale grădinilor.
Dintr-un port comercial cosmopolit, cu un aer oriental la inceputul
secolului XX, Balcicul a deveni sub bagheta magică a reginei Maria
un punct de atractie nu numai pentru protipendada politică
bucuresteană a epocii, ci si pentru lumea boem-artistică, pictorii
găsind acolo, atunci ca si acum, un stimulant peisaj.
In zilele noastre, autoritătile
bulgare, fără nici un fel de prejudecăti sau resentimente, au
restaurat si redat circuitului turistic (după paragina si
dezinteresul comunistilor) ceea ce ei numesc Complexul
arhitectural-botanic Dvoretsa-Balcic, transformându-l cu
inteligentă si bun-gust intr-un agreabil punct de atractie. Mai
ales turistii români sunt intâmpinati la intrarea in complex si in
gradina botanică de o alee străjuită nu numai de căsute doldora de
suveniruri cu regina Maria si familia regală, ci si de restaurante
cu meniuri scrise, cu umor, in româneste.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laude) in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara in România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminica” si revistei “Flacara”.