Până să reușească o înțeleaptă alternanță la putere între
liberali și conservatori, Carol, dezamăgit de viața politică
bucureșteană, s-a aflat la un pas de a abdica în urma conspirației
republicane din 1870 de la Ploiești, condusă de
Candiano-Popescu.
Un prim moment de glorie l-a cunoscut principele Carol ca urmare a
rolului politic și militar determinant jucat atât pe frontul de la
Plevna, cât și în cancelaria domnească, pe timpul Războiului de
Independență din 1877-1878. A urmat proclamarea României drept
regat și a lui Carol I și a urmașilor săi drept rege la 14 martie
1881, fapt ce a conferit țării un nou prestigiu în arena
monarhiilor europene. Modernizările structurilor economice,
politice și militare ale țării susținute de Carol I nu au putut
împiedica izbucnirea unor violente răscoale țărănești în 1888 și
1907 (reprimate în forță prin intervenția armatei), generate nu
numai de sărăcie, ci și de puternice anacronisme sociale încă
nerezolvate, care au pătat domnia primului rege al României.
Carol I a împins România spre o alianță cu Puterile Centrale nu
doar datorită ascendenței sale de sânge și formării sale ca ofițer
prusac, ci și pentru că a fost convins că țării îi va fi mai bine
dacă se va afla alături de cei puternici și viitori învingători,
semnând astfel, în secret, la Viena, în 1883, Tratatul de alianță
româno-austro-ungar, la care a aderat imediat și Germania. În 1906,
serbările fastuoase la 40 de ani de domnie a regelui Carol I au
fost deosebite nu numai în București (unde s-a născut astfel Parcul
Carol), ci și în țară, exprimând noul stadiu de evoluție la care
ajunsese regatul român.
Conflictele balcanice din 1912-1913 i-au prilejuit lui Carol I
reafirmarea unei politici înțelepte și benefice pentru regatul
român care, fără să se tragă un cartuș, a obținut nu doar câștiguri
teritoriale, ci și o poziție de lider regional. Totuși, Carol I nu
a putut depăși limitele originilor sale prusace atunci când, la
declanșarea Primului Război Mondial pe 15 iulie 1914, a încercat –
în Consiliul de coroană din 21 iulie 1914 desfășurat în Castelul
Peleș – să atragă țara în luptă de partea Puterilor Centrale,
neînțelegând supremația idealului național de unire și
sensibilitatea deosebită a chestiunii transilvane.
La scurt timp, regele Carol I a murit trist, după 46 de ani de
domnie, dar a încuviințat cu puțin timp înainte semnarea unui acord
secret cu Rusia, una dintre puterile Antantei care recunoșteau
drepturile românești asupra teritoriilor locuite de români în
Austro-Ungaria.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer
politehnist (1983) [i doctor (Magna cum Laude) în [tiin]e militare,
a fost ofi]er în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist
militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist
în operatii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în
Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre
propaganda, razboi mediatic si istorie militara în România si
Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminica”
si revistei “Flacara”.