Haiducul, ca personaj cinematografic, s-a dovedit
a fi un foarte profitabil ingredient pentru domolirea spiritului
gregar, fie acesta anglo-saxon (vezi “Robin Hood” sau “Zorro”), fie
mioritic (vezi “Șaptecai” sau “Iancu Jianu”). In fond, este vorba
despre revanșa livrescă a spiritului justițiar al omului de rând,
care oricând se dă in vânt după o zeflemea la adresa
oficialităților, mai ales dacă povestea este palpitantă și conține
un ingredient erotic cât mai delicios. Rezultă astfel o rețetă
infailibilă pentru a fi digerată de marele ecran spre deliciul
popular și creșterea exponențială a numărului de bilete rupte la
intrare. Cinematograful românesc de odinioară ca și cel mai deunăzi
nu a făcut excepție.
In primul an al Marii Crize
interbelice, un regizor debutant, Horia Igiroșanu (1896-1960) lansa
două noi proiecte (incă mute) deschizătoare de gen pe malurile
Dâmboviței, unde se consumau indeobște producții hollywoodiene:
“Iancu Jianu”, cu premiera pe 3 martie 1929 la cinema Eforie, și
“Haiducii”, cu premiera pe 30 decembrie 1929 la cinema
Femina.
La fel ca in zilele noastre,
reacția criticii față de o producție autohtonă a fost perfect
divizată: dacă pentru cronicarul George Teodorescu, melancolicul și
amorezatul Iancu Jianu era “o rușine desăvârșită pentru creația
cinematografică națională” (“Premiera ilustrată” din 28 februarie
1929), in schimb, Marcel Blossom afirma că “succesul a dezmințit
orice așteptare” (“Cinema” din 25 decembrie 1929). Despre “drama de
aventuri” “Haiducii”, “o inscenare cinematografică inspirată direct
din legendele populare despre viața haiducilor”, PR-ul epocii
recomanda indreaga recuzită a genului: răpiri, răzbunări, iubiri,
travestiuri, lupte, urmăriri, cazne, patimi, pe care le vom regăsi
din plin 40 de ani mai tarziu, in foarte populara serie a
haiducilor regizată de Dinu Cocea. Același critic, Marcel Blossom,
compara “Haiducii” lui Igiroșanu cu westernurile americane din
punctul de vedere al dramatismului acțiunii și plasticității
peisajului, la fel cum a incercat (și uneorici chiar a reușit) și
seria din anii 70 cu ardelenii lui Dan Pița in Vestul Sălbatic.
Inainte de a lansa, la sfârșitul
lui 1930, ultimul film din această primă trilogie haiducească,
intitulat “Ciocoii”, Horia Igiroșanu a condus imediat după premieră
un turneu de promovare in țară a “Haiducilor”, in care vedetele
precursoare ale lui Ion Besoiu, Emanoil Petruț, Florin Piersic,
Toma Caragiu, Colea Răutu, Marga Barbu, Aimee Iacobescu, Jean
Constantin urcau pe scena cinematografelor și jucau “scene
dialogate”, iar după proiecție ofereau autografe pe cărțile poștale
special editate cu fotografia lor din film. Acei actori, care nu
s-au bucurat de o popularitate conservată pe mai multe decenii
precum cei din generația anilor 70, proveneau din Academia de
Mimodramă condusă tot de temerarul regizor Horia Igiroșanu: George
Ștefănescu in rolul lui Iancu Jianu (ulterior interpretat de
regretatul Adrian Pintea), Cristache Antoniu in rolul căpitanului
de haiduci Mereanu (rol preluat de Emanoil Petruț și adus la
notorietate de Florin Piersic sub numele de Șaptecai) și Iva Dugan
care o juca pe seducătoarea Victorița și, in travesti, pe haiducul
Mihăiță intr-o manieră ceva mai proaspătă și convingătoare decât
urmașa acesteia din anii 70, Marga Barbu, soția scenaristului
seriei “Haiducilor” și ulterior a celei cu “Mărgelatu”, Eugen
Barbu.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laude) in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara in România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminica” si revistei “Flacara”.