Regele Carol I nu a avut moștenitori direcți (unica sa fată,
Maria, a murit la vârsta de trei ani), motiv pentru care, prin
Actul de familie din 1883, moștenitor al tronului a fost desemnat –
cu acordul impăratului german Wilhelm I (șeful familiei de
Hohenzollern) și al cancelarului Bismark – băiatul fratelui mai
mare al regelui, principele Ferdinand.
Deși a murit acoperit de recunoștința unui popor intreg, Nando
(așa ii spunea soția sa, principesa și apoi regina Maria) a avut o
viață marcată de suferințe și sacrificii făcute in numele datoriei
sale de suveran român și al loialității față de noua sa patrie. In
primul rând, ca prinț moșenitor, el nu a putut să se căsătorească
cu Elena Văcărescu, femeia pe care o iubea și cu care se logodise
in 1891, deoarece aceasta nu aparținea unei familii domnitoare.
Apoi, deși avea un profund atașament față de catolicism, Ferdinand
a trebuit să suporte excomunicarea Papei din sânul Bisericii
Catolice, interzicându-i-se sfânta impărtășanie, deoarece și-a
botezat cei șase copii pe care i-a avut cu regina Maria in religia
țării noastre, cea ortodoxă. In fine, pentru că, după dureroase
frământări de conștiință, ințelegând aspirațiile supreme spre
unitate națională ale supușilor săi, Ferdinand a susținut intrarea
României in Primul Război Mondial de partea Antantei, a fost
dezavuat de familia de Hohenzollern: numele său a fost șters din
cartea cea mare a familiei, iar el a fost declarat trădător de
către fratele său, urmând a fi detronat după dezmembrarea
României.
Totuși, destinul i-a hărăzit lui Ferdinand drept soție una
dintre cele mai frumoase, sensibile și culte femei din Europa,
regina Maria, care nu doar că i-a dăruit copii in țară și
strălucire in străinătate, dar l-a susținut și consiliat cu
fermitate in cele mai dramatice momente ale domniei sale, oprindu-l
de la abdicare in deznădejdea cumplitei ierni a refugiului de la
Iași, din 1917.
A avut șansa unor generali pricepuți și curajoși, precum
Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și alții,
care i-au condus armatele in marile incleștări. L-a avut apoi ca
prim-ministru pe I.I.C. Brătianu, alături de care și-a legat numele
de reforme esențiale pentru statul român modern: reforma agrară,
cea electorală (cu votul universal) și mai ales Constituția din
1923, una dintre cele mai moderne in epocă. Astfel, momentul solemn
al incoronării regelui Ferdinand cu Coroana de Oțel de la Plevna și
a reginei Maria in Catedrala Reintregirii din Alba Iulia, la 15
octombrie 1922 a fost unul pe deplin meritat. Niciodată România nu
fusese atât de Mare (295.048 kmp și 17,1 milioane de locuitori),
după ce Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră cu
țara-mamă, prestigiul Coroanei devenind imens, iar evoluțiile
economice și sociale românești fiind sincrone cu cele
europene.
Nemeritată pentru nici unul dintre cei doi suverani a fost
suferința care le-a fost adusă de comportamentul fiului lor Carol,
care in 1918 și 1925 a renunțat la prerogativele regale. Regele
Ferdinand a murit de cancer la 20 iulie 1927, iar regina Maria la
18 iulie 1938, la Sinaia, in urma unor puternice afecțiuni interne,
după ce fusese obligată de Carol al II-lea să se autoexileze la
Balcic.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laudae) in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara in România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminica” si al revistei “Flacara”.