Toate aceste personaje, alături de Ștefan Gheorghiu (sinonim cu școala de politruci), sau I.C. Frimu (nume de stradă și de fabrică in Sinaia) figurează la loc de cinste, cu portret cu tot, in manualul de „Istoria patriei” pentru clasa a IV-a din anul 1962.
Este vorba de o intreagă panoplie de eroi comuniști ai clasei muncitoare, lansați pe piață pentru consumul maselor in scopul construirii unei legitimități istorice ce lipsea cu desăvârșire partidului comunist din România. In 1962 mai supraviețuiau incă, chiar dacă infricoșați, cei care știau cu adevărat cine fuseseră și ce făcuseră sus-numiții eroi, dar micuții din clasele primare, emoționați sincer de cămașa albă și de cravata de pionier, sorbeau cu sfințenie ce scria in manual și le explica tovarășa invățătoare.
In fond, la fel ca in basmele lui Petre Ispirescu sau ale fraților Grimm, in tot acest ghiveci propagandistic era vorba despre ancestrala luptă dintre bine și rău, binele fiind repartizat exclusiv către tot ce era comunist. Nu doar faptele cosmetizate și edulcorate de ideologii comuniști intr-o poveste cu final tragic-moralizator ale acestor eroi de conjunctură cumulează idealurile morale ale omenirii, ci și intreaga lor ficțiune biografică, confecționată după aceleași canoane. Invariabil, toți aceștia au avut o copilărie și o adolescență nefericite, marcate de sărăcia cauzată inevitabil de odioșii burghezo-moșieri, eternii exploatatori nemiloși. O altă invariabilă a biografiei acestor eroi de mucava este setea de invățătură incă din fragedă pruncie, apetit ce se va sublima apoi prin iluminarea primită de la partidul comunist.
In acest fel, fostul fiu al clasei muncitoare sărac și setos de invățătură a devenit tânărul revoluționar de profesie (Nicolae Ceaușescu), care iși jertfește prematur și eroic viața, luptând pentru clasa muncitoare, nu inainte de a rosti câteva ultime cuvinte memorabile: I.C. Frimu, activist și teoretician socialist, moare in urma intervenției sângeroase a autorităților impotriva manifestanților tipografi la 13 decembrie 1918, in Piața Teatrului Național din București; Vasile Roaită, utecist, a fost impușcat, zice-se, in timp ce trăgea sirena pentru chemarea la luptă a greviștilor de la Atelierele Grivița in 15 februarie 1933; Ilie Pintilie, activist comunist, mort in inchisoarea Doftana in urma cutremurului din 1940; Filimon Sârbu, utecist, executat de autorități in 1941 la Constanța, pentru sabotaj in timp de război.
In 1991, prin dezafectarea mausoleului comunist din Parcul Carol din Capitală inainte de readucerea Mormântului Eroului Necunoscut la locul său, osemintele acestor eroi-produse ale propagandei comuniste, precum și ale altor personaje de tristă amintire din aceeași perioadă, au fost mutate in cimitire obișnuite.
CĂLIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) și doctor (Magna cum Laude) in științe militare, a fost ofițer in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă și apoi ca ofițer specialist in operații psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo și Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic și istorie militară in România și Statele Unite. Din 2008 este colaborator permanent al “Ziarului de Duminică” și revistei “Flacăra”.