In acel film, Ion Popescu Gopo a creat, cu o mare economie de linii, un omuleț care, spre deosebire de Mickey Mouse, era interpretul marilor subiecte ce frământau lumea acelei epoci. Raționamentul creator al lui Gopo a fost extrem de simplu: “Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am inceput să fac filme anti-Disney. Deci frumusețe – nu, culoare – nu, gingășie – nu. Singurul domeniu in care puteam să-l atac era subiectul”. Rețeta succesului la Cannes, in urma cu o jumătate de secol, a lui Gopo – forța și originalitatea subiectului – pare să fi rămas perfect valabilă atât in cazul creației “4,3,2” a lui Mungiu, cât și a “Morții domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu. La vremea respectivă, insă, criticul de cinema Georges Sadoul motiva astfel recunoașterea inovației aduse de creația lui Gopo pe plan internațional: “Filmul său acumulează in zece minute idei poetice intr-o povestioară umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire ce trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”. Un an mai târziu, in 1958, Gopo a obținut cu filmul său “7 Arte”, Marele Premiu pentru cel mai bun film de animație la Festivalul de Film de la Tours, Franța, performanță pentru care i-a fost dedicată, jumătate de secol mai târziu, o emisiune de mărci poștale editate de Romfilatelia cu ocazia expoziției internaționale EFIRO 2008 desfășurate la București.
Tot in 2007, anul triumfului lui Mungiu la Cannes, in Romania a avut loc prima ediție a Galei premiilor industriei cinematografice românești purtând numele lui Ion Popescu Gopo, singurul cienast român menționat in marile enciclopedii cinematografice. Astfel Gopo a devenit nu un nume de premiu național, ci referința pentru creația cinematografică românească autentică. Deși a mai făcut și alte filme de animație, pentru a se aventura apoi și in filmul cu actori in genul SF, basm, feerie (“Pași spre Lună” in 1963, cu Radu Beligan și Grigore Vasiliu Birlic sau “De-aș fi Harap-Alb” in 1965, cu Florin Piersic), fie pentru că nu a dispus de resursele tehnice și financiare ale unui Stanley Kubrick sau Steven Spielberg, fie pentru că momentul său de grație creatoare se consumase in Scurta istorie a omulețului său, Gopo nu a mai inregistrat alte succese notabile. A fost insă vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, președinte al Asociației Cineaștilor din România, director al secției de film din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, funcții importante și semnificative pentru un cineast dintr-o țară comunistă. In anii 60+70, nici un alt regizor român care nu cumula și carisma unui actor-vedetă (din categoria Sergiu Nicolaescu) nu a fost subiectul a trei cărți poștale ilustrate, dintre care intr-una Gopo apare alături de Roger Moore, un actor din cealaltă parte a Cortinei de Fier, care se bucura de o enormă popularitate datorită serialului de sâmbătă seara “Sfântul”. Ion Popescu Gopo a murit la 66 de ani, pe 29 noiembrie 1989, in urma unui infarct provocat de efortul de a-și impinge in curte mașina inzăpezită pe trotuar. Scurtă istorie.CĂLIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) și doctor (Magna cum Laude) in științe militare, a fost ofițer in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă și apoi ca ofițer specialist in operații psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo și Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic și istorie militară in România și Statele Unite. Din 2008 este colaborator permanent al “Ziarului de Duminică” și revistei “Flacăra”.