Valentin Coșereanu – 100 de zile cu Petru Creția
Un jurnal de suflet și idei, în care Valentin Coșereanu relatează fapte trăite, texte cruciale spuse ori scrise de eruditul cărturar Petru Creția, începând din martie 1988, pagini despre omul viu, frumos, altfel, omul-bibliotecă, eminescian în absolut, entuziast, adânc responsabil, înotând împotriva curentului. Alchimia somnului în care s-au împachetat cuvintele rostite l-a dăruit pe Valentin Coșereanu și, prin el, pe noi, cu o carte de învățătură autentică.
„E de datoria mea să adaug că jurnalul acesta nu conține lucruri spectaculoase; sunt în el fapte trăite, texte cruciale spuse ori scrise de Petru Creția, pe care – în amintirea a ceea ce ne-a legat – le-am consemnat, cu gândul că poate mai târziu vor folosi cuiva. Cu părerea de rău că jurnalul nu este unul al unei vieți întregi (ar fi meritat cu prisosință!), rămân aceste o sută de zile, binecuvântate de Dumnezeu și asuprite de diavol, pe care nu aveam cum să le trec cu vederea, căci au fost esențiale întru devenirea Ipoteștilor. Iar la rangul și mai înalt al țării întregi, cuvintele acestui om neînfricat sunau mesianic în cadrul tensionat și necesar al Golaniadei din Piața Universității (București), mișcare deturnată apoi de cei pe care Petru Creția însuși îi invoca, fie și ca elemente reminiscente ale vechiului sistem: «Pe zi ce trece, ceea ce la început a fost considerat ca o manifestare măruntă a unor elemente marginale, se dovedește astăzi, și după alăturarea masivă a intelectualilor români la această demonstrație, că reprezintă ceva esențial din sufletul țării.
Suntem după patruzeci și cinci de ani de guvernare comunistă ilegală. Racilile lăsate de această stăpânire asupra chinuitei noastre țări se văd pretutindeni. Este vremea ca un număr cât mai mare dintre noi, cei care am pătimit în obida vremii, să ne facem conștienți, de la ultimul dintre noi până la cel care e în stare de cea mai mare formă de conștientizare politică, să ne solidarizăm în jurul unui singur țel: și anume eliminarea radicală a oricărei forme – fie ea și reminiscentă de comunism – din România noastră.
Ceea ce este de avut în vedere este că nu trebuie să ne concentrăm atenția numai asupra a ceea ce se petrece în mod pozitiv în Piața Universității și-n alte orașe ale țării; trebuie să ne gândim care sunt elementele interesate în păstrarea vechii ordini de lucruri. Trebuie să ne facem conștienți cu luciditate și cu adevăr, cu adevărul după care am însetat atâtea decenii, că există acum, în societatea românească, în mod obiectiv, oameni interesați în menținerea vechii ordini.
E bine să ne amintim. Este în primul rând vorba de ceea ce se numește convențional nomenclatura. E departe de a fi vorba numai de nomenclatură; aceștia au fost crema și privilegiații puterii comuniste din România. Este vorba de întreaga rețea de activiști, care se numără cu milioanele. Este vorba de întreaga rețea a Securității, care se menține sub diferite travestiuri. Este vorba mai ales (și cu mare durere trebuie să spun) de acele elemente ale societății care au fost crescute astfel încât să nu poată gândi liber. Este vorba în plus de acei oameni care nu au fost cooptați la avantajele puterii nici măcar cu siguranța zilei de mâine, dar care trăiesc în frică și-n întuneric.
Este de dorit ca, împreună cu toți și nu ca un strat privilegiat de intelectuali, ci oameni dedicați într-un fel neînfricat și definitiv cauzei acestei țări să ne alăturăm cauzei care ne va duce la definitiva extirpare din România a practicii și a teoriei comuniste»”
Dana Konya-Petrișor – De pe mal de Prut, pe malurile Senei. Cu o postafță de Olga Rusu („Cum a prins viață Muzeul «C. Negruzzi»”)
Urmașă a celebrei familii Negruzzi, europeană și ea prin definiție și destin mundan, Dana Konya-Petrișor ne oferă o pasionantă mărturie a unor experiențe de viață și spirit fundamentale, române și franceze, în care, cu generozitatea-i și căldura binecunoscute, ni-i readuce în amintire, între mulți alții, pe Păstorel Teodoreanu, Gala Galaction, Părintele Gh. Calciu, Șefan Aug. Doinaș, Ileana și Romulus Vulpescu, Sandală Stolojan…
A plecat de pe malurile Prutului pe malurile Senei, în 1986, nemaiputând suporta duritatea regimului comunist. A ales Franța pentru că nu-i era străină cultura franceză (vorbea fluent franceza), a trecut prin „aventurile” adaptării la un nou început. Pentru a putea face față vieții de emigrant, își impunea să nu privească înapoi, spunându-și „am tras oblonul”.
Totuși, ce înseamnă pentru Dana Konya Petrișor anii petrecuți între două lumi, care este starea de spirit pe care o are atunci când revine în România și, mai ales, la Trifești-Hermeziu – leagănul de cultură al familiei Negruzziștilor, aflați din interivul pe care ni l-a acordat cu multă căldură sufletească, înainte de lansarea volumului, scris pe axa „de pe mal de Prut, pe malurile Senei”.
„Îmi dau seama că au trecut peste trei ani de când am început să însemn întâmplări prezente și trecute. Astfel, mi-am amintit de lucruri minunate și de altele peste care aș fi preferat să trag definitiv oblonul. Dar mi-am amintit, mai ales, de figurile atât de luminoase ale oamenilor care mi-au netezit calea vieții. De la părinții mei și toți membrii familiei noastre, trecând prin prietenii din copilărie, din tinerețe, de mai târziu și de acum, prin colegii de școală sau de serviciu din ambele țări, până la minunații copii care-mi luminează bătrânețea, „fiecare după numele său”, cum zice părintele la slujbă, toți au adus o pietricică la edificiul vieții mele și au împiedicat-o să se năruiască.
Dumnezeu a fost bun cu mine. În viața asta zbuciumată – plină de cutremure, de bombe, de comunism, de dușmănie, de foame, de frig și de amenințări, de greutățile întâmpinate în a doua mea țară, pentru a-mi face un loc sub soarele ei – mi-a trimis întotdeauna îngerul care era hărăzit să mă scoată din bucluc. Adăugând la toți acești minunați oameni presărați pe drumul unei vieți atâtea meleaguri cu frumusețile lor, pe care m-a ajutat și mă ajută încă să le văd și să mă bucur de ele, nu pot decât să-I mulțumesc.”