Paul Grigoriu
Cutele și cutrele memoriei
Victoria Books
Astăzi se lansează la Târgul Gaudeamus, la standul Editurii Publica/ Victoria Books „Cutele și cutrele memoriei” – cartea lui Paul Grigoriu de memorii radiofonice. Dată fiind amprenta pe care autorul și-a lăsat-o asupra radioului românesc, dintr-un anumit punct de vedere este și cartea lui cea mai așteptată. Perioadele vieții sale profesionale sunt descrise în ordinea amintirilor, nu riguros cronologic, însă cu un fir roșu ce ne duce de la primele experiențe până la momentul retragerii.
Scriind despre cele trăite de el, Paul Grigoriu povestește și despre una dintre perioadele cele mai tumultuoase ale istoriei României, iar călătoria literară ne duce prin meandrele abuzurilor politrucilor comuniști, ale puternicilor de după 1989, uneori insistenți în a se implica în conținutul editorial al emisiunilor, dar zugrăvește și o galerie de portrete ale unor oameni de toate felurile, unii remarcabili, alții abjecți, cei mai mulți obișnuiți, cu luminile și umbrele lor.
Nota personală se îmbină cu privirea generală, instituția se dezvăluie prin oameni, nu lipsesc accentele polemice – însă fără implicații revanșarde –, nici amintirile impregnate de o anumită duioșie. Pentru a parafraza o mai veche carte a lui Paul Grigoriu, avem în față o „radio-grafie” unică în peisajul presei și al memorialisticii românești.
Reacția alor mei la ceea ce eu calificam drept „victorie istorică“ nu a fost cum mă așteptam: mama – neîntrebată, de altfel! – spunea că ea nu înțelege ce vrea să zică asta să lucrezi la Radio și să nu te audă nimeni suflând și tu măcar o vorbuliță în difuzorul ăla (vânduseră între timp aparatul Mende și se abonaseră la radioficarea orașului care, odată cu un difuzor oribil ca aspect, manevrat doar de o limbă metalică pentru „mai tare”, „mai încet”, ne umplea zilele cu MUZICĂ POPULARĂ, ROMANȚE, VORBEȘTE MOSCOVA! ori, în cel mai bun caz, TEATRU LA MICROFON). Momentul cel mai penibil al acestei prestații se plasa însă la orele 11 și 50 de minute ale oricărei zile când, în limbile română, rusă și franceză, se difuzau COTELE APELOR DUNĂRII. Aveam să „prestez” și eu la această „repetabilă oroare”, înșiruind la microfon (în direct, ce-i drept) cifre de care, sunt sigur acum, nimeni nu avea nevoie… ș…ț
Cât despre tata, căruia avusesem insolența să-i arăt foarte oficial legitimația de „redactor” al Radioteleviziunii Române (deși erau departe una de alta, străzile Nuferilor și Pangrati erau lipite – adevărată autostradă! – în numele ideologiei de partid), mi-a spus, fără să catadicsească să articuleze limpede cuvintele, așa cum făcea când ne învăța, la liceu, franțuzește: „Băiete, ai grijă! Îl ții minte pe Mende?” (Bineînțeles! Cum să-l fi uitat? Doar îl jelisem când ne părăsise „contra cost”!) „Dar pe hârșâitul ăsta îl știi?” (Arăta spre difuzor.) „În principiu, fac același lucru: vorbesc despre lume. La unul (Mende), alegi tu ce vrei să știi. La celălalt (hârșâitul), aleg alții, numai ce vor ei. Tu din ăsta vrei să fii?”.
Paul Grigoriu s-a născut pe 6 martie 1945 la Bacău. După încheierea liceului a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității București (Secția Franceză-Spaniolă). În 1969 a început să lucreze la Radio, în Redacția Emisiunilor pentru Străinătate, Secția Franceză. În timpul verii putea fi auzit pe undele postului estival Radio Vacanța, iar după 1990 s-a mutat, așa cum visa de multă vreme, la Radio România Actualități.
În 1992, după o scurtă perioadă petrecută în fruntea postului Radio România Tineret, a devenit director general adjunct la Radio România Actualități, funcție pe care a ocupat-o până în 2002. De-a lungul timpului s-a remarcat prin emisiuni de mare succes, precum MATINAL, NOAPTE ALBASTRĂ, SFERTUL ACADEMIC și, în cele din urmă, K-DRANE.
A ieșit la pensie la sfârșitul lui 2008, continuându-și activitatea literară începută în 1992 cu Anatomia unei străzi. Cea mai recentă carte, Doi pentru o copilărie, a apărut la patru zile după moartea lui, survenită pe 2 aprilie 2015 la Buciumeni, unde se retrăsese după ieșirea la pensie. Paul Grigoriu este înmormântat la Buciumeni.