Céline Malraux, Madeleine Malraux

Cu o discretă intimitate

Concertul unei vieți în miezul veacului

Editura RAO

Cu o notă a editorului francez, Cynthia Liebow (de la Editions Baker Street), o prefață de Charles-Louis Foulon, autor al unor cărți despre Andre Malraux și un cuvânt-înainte de Céline Malraux, nepoata lui Madeleine Malraux. Traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari.Volumul conține fotografii, documente rare și o parte dintre desenele făcute pentru Madeleine de Andre Malraux.

Madeleine Malraux, pianistă, a fost căsătorită inițial cu fratele lui Andre Malraux, Roland, ucis în mod tragic în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial.

Madeleine Malraux, a doua soție a autorului și ministrului francez Andre Malraux iși prezintă memoriile sub forma unui jurnal intim. O viață discretă, palpitantă și tragică.

„Madeleine Malraux a trecut prin mai multe încercări decât dacă ar fi trăit 1000 de ani, a trăit mai multe vieți rămând în tot acest timp ea însăși, o femeie cu o bunăvoință grațioasă și o inteligență unică. O carte minunată pe care o rezumăm spunând că nu există medalie pe lume care să recompenseze măreția unui astfel de suflet.” – ELLE

„O poveste pasionantă, doldora de documente, în care îi regăsim pe de Gaulle, Pompidou, Kennedy și cu ajutorul căreia străbatem lumea, din Japonia până în Egipt și din China până în India.” – L’Express

„Memorii condimentate cu anecdote savuroase, dar, înainte de toate, povestea unei tragedii bulversante, în care destinul pare că s-a inspirat din Sofocle.” – Le Nouvel Observateur