În urmă cu mai bine de 15 ani Mer­cedes-Benz a prezentat primele ima­gini cu M-Klasse, pe atunci un tot-teren ce îmbina atât performanțele off-road, cu un confort specific unei li­mu­zine. Astfel, construc­torul german a inaugurat un nou segment – cel al SUV-urilor premium, ul­te­rior copiat de mai toți pr­o­ducătorii auto. Acum, Mer­cedes-Benz ML a ajuns la cea de-a treia ge­nerație și în con­tinuare se menține ca trend-setter. Nu este la fel de sportiv ca un X5, dar nici nu vrea, și nu oferă nici atât de multe moduri off-road ca un Range Rover, dar cu toate acestea s-a descurcat fără pro­bleme pe dru­mu­rile acoperite cu gheață, ză­padă sau ca­ro­sabil umed.

Pentru a ne convinge de performanțele noului ML nu am realizat un simplu test de două-trei sute de kilometri, ci unul mai amplu, de aproape 1.200 km, care a inclus un drum dus-întors până la Cluj via Brașov și Târgu-Mureș, dar și în București derulat mai mult lunea trecută, când mai tot orașul era practic “îngropat” în zăpadă.

Din punct de vedere al designului, noua ge­nerație a ML păstrează linia clasică a mărcii. Nu iese în evidență ca un Range Ro­ver ediție limitată, dar are acel element con­ser­vator specific Mercedes-Benz care chiar și așa îl evidențiază de restul. Imediat cum iei loc la volan observi imediat că te afli într-un Mercedes-Benz.

Calitatea este la nivel foarte înalt, peste concurență. Avem ta­pi­țe­rie din piele fină, piele pe portiere, pe planșa de bord. În plus, ergonomia este din nou la un nivel înalt și totul este intuitiv. Spre exemplu, comenzile pentru scaunele elec­trice sunt amplasate sus pe portieră pentru un acces cât mai bun, comanda cutiei de viteze automate cu șapte trepte este am­pla­sa­tă în dreapta coloanei de direcție, unde de obicei regăsim comenzile pentru ștergător, iar schimbarea manuală a treptelor se poate face cu ajutorul padelelor de pe volan.

La un drum de aproape 500 km parcurs în condiții de iarnă mai bine de șapte ore, la o mașină sunt de apreciat alte elemente în afară de accelerație sau design. Am apreciat con­fortul scaunelor care cu ușurință pot fi con­siderate adevărate fotolii,schimbarea ra­pi­dă și aproape insesizabilă a treptelor, sus­pen­sia exact cât trebuie de confortabilă, fără a afecta ținuta de drum. Spațiile de de­po­zi­tare sunt suficiente indiferent că vorbim de tele­­foane mobile, sticle de 0,5 sau 0,75 l. Toa­te sunt gândite pentru a fi cât mai acce­si­bile și mai intuitive pentru un minim de efort.

Motorul a fost piesa de rezistență a mașinii. Cu toate că vorbim de un diesel de 3,0 litri care dezvoltă 258 CP, am reușit să atingem în cei 1.200 km de teste un consum mediu de 8,5 litri/100 km. Astfel, vorbim de o mașină de aproape 2,2 tone la gol, care reușește să ofere un consum demn de un model economic de clasă medie, dar cu performanțe superioare.

Datorită sistemului de trac­țiune 4Matic, SUV-ul de la Mercedes-Benz a ieșit fără prea mult ajutor chiar și atunci când a trebuit să treacă peste un prag de zăpadă. Trac­ți­u­nea integrală și sis­te­mul de management al aces­teia permit astfel fără sis­teme și programe com­pli­ca­te celui de la volan să poată uti­liza mașina indiferent de condiții.



Mercedes-Benz ML350 Bluetec

  • Propulsie: V6, 2.987 cmc, tracțiune integrală, transmisie automată cu șapte trepte, 258 CP la 3.600 rpm, 620 Nm la 1.600 rpm, Euro VI

  • Performanțe: 0-100 km/h 7,4 s, viteză maximă 224 km/h, consum mediu 6,8 l/100 km, emisii CO2 179 g/km.

  • Preț: 59.334 euro cu TVA

  • Plus: Confort, consum scăzut, performanțe dinamice, sistem de tracțiune avansat

  • Minus: Grafică învechită pentru sistemul Command