Presedintele Uniunii Crestin-Democrate (CDU), Angela Merkel, va fi desemnat in postul de cancelar german la 22 noiembrie, au declarat, ieri, pentru AFP surse din cadrul formatiunilor politice angajate in negocierile privind viitorul guvern. Data sesiunii Bundestagului, in cursul careia ar trebui sa aiba loc votul, a fost decisa luni seara, in timpul unei reuniuni a liderilor Partidului Social-Democrat (SPD) si Uniunilor crestine CDU/CSU, desfasurate la sediul CDU din Berlin. SPD si CDU-CSU s-au angajat in negocieri pentru formarea unui guvern de mare coalitie, dupa ce nici una dintre formatiuni nu a obtinut majoritatea absoluta impreuna cu partenerul de coalitie preferat, la alegerile legislative anticipate din 18 septembrie. Negocierile se vor incheia pe 12 noiembrie, dupa care vor fi aprobate de congresele celor doua partide, organizate doua zile mai tarziu. Cele doua tabere au cazut deja de acord asupra numelor membrilor viitorului guvern, in care vor figura opt ministri SPD si opt ministri din randurile CDU-CSU. Mediafax
Politică externă
Merkel, cancelar peste o luna
Merkel, cancelar peste o luna