Cancelarul german Angela Merkel este de așteptat să-și intensifice acțiunile de lobby pentru reformele legate de implicarea deținătorilor de obligațiuni europene în cadrul unor viitoare bailout-uri, în pofida temerilor că acestea îi vor pune pe jar pe investitori și vor amenința stabilitatea zonei euro, potrivit The Guardian.
Cancelarul german vrea ca deținătorii de obligațiuni să suporte o parte a costurilor legate de salvarea unei țări membre a zonei euro aflate în dificultate, diminuându-se în acest fel povara de pe umerii contribuabililor.
În condițiile intensificării apelurilor pentru un bailout destinat Portugaliei și temerilor legate de Spania, Italia și Belgia, Merkel ține să-i asigure pe germani că odată ce starea de agitație de pe piețe va fi temperată, va exista un mecanism ordonat pentru soluționarea unei situații similare. Potrivit unor rapoarte, o schemă de soluționare a crizelor datoriilor din zona euro ar putea fi finalizată în următoarele zile, reglementări interimare urmând să fie instituite anul viitor înainte de o implementare completă în 2013.
Merkel s-a întâlnit deja cu președintele francez Nicolas Sarkozy pentru stabilirea unei baze pentru un pachet de reforme. Se pare că cele două guverne au convenit că cea mai bună modalitate de implicare a investitorilor privați în orice plan viitor de restructurare a datoriilor ar fi includerea de clauze de acțiuni colective în cadrul vânzărilor de obligațiuni. Astfel, țările ar negocia mai ușor perioade mai mari de creditare sau plata parțială a datoriilor. Economia Irlandei, de exemplu, a scăzut deja cu aproximativ 15% și ar putea înregistra un declin de 20 sau 25% înainte de a începe să se redreseze.
În cadrul noului plan, Irlanda ar putea negocia o reducere similară a valorii împrumuturilor sale, diminuându-se astfel povara deficitului înregistrat de țară și valoarea plăților efectuate în contul dobânzilor.
Unii economiști susțin poziția cancelarului german. Kenneth Rogoff, profesor în cadrul Harvard, a declarat că “este adevărat că poziția Germaniei a accelerat problemele, însă Merkel admite că aceste probleme nu pot fi evitate și trebuie abordate direct”.
Totuși, orice încercare de implementare a noilor reglementări înainte de anul 2013 sau de aplicare retroactivă a acestora se va lovi probabil de opoziția fermă a investitorilor.
Mult mai important, autoritățile de reglementare sunt așteptat să-i avertizeze pe Merkel și Sarkozy că actuala criză nu este nici pe departe la sfârșit și că noile reglementări trebuie să aștepte, riscând în caz contrar să înrăutățească situația.