Ardian-Christian Kuciuk (n. 1969) a realizat urmatoarele pana la varsta de 34 de ani: a absolvit Facultatea de Istorie si Filologie a Universitatii din Tirana; si-a sustinut doctoratul in literatura comparata si universala la Universitatea din Bucuresti; este doctor in filologie si doctorand la Facultatea de Teologie a Universitatii Bucuresti; este laureat al catorva premii nationale si internationale pentru pictura (de ex. Oslo, 1986) si… ne-a pus recent in fata un volum de 700 (sapte sute!!!) de pagini.
“Trilogia” aduna intr-un tot extrem de echilibrat, structurat pe o relatie de interdependenta, trei romane impresionante: “Anul in care s-a inventat lebada”, “Dulcea taina a nebuniei” si “Un trib glorios si muribund”, despre care s-a spus ca ar proiecta “o noua mitologie balcanica” (Dan-Silviu Boerescu). S-a vorbit, de asemenea, despre filiatia marqueziana a scriitorului albanez (sau roman… eu inca nu stiu in ce spatiu sa-l localizez).
Mitologia proiectata este strabatuta de firul rosu al unui Eu puternic, esentialmente viril, ironic, asadar fundamental individualizat – antimitic prin excelenta. Pe aceste coordonate tensionate evolueaza o proza poetica in care onirismul intra intr-un melanj fascinant cu detaliul obiectiv-istoric. Fiecare dintre cele trei romane debuteaza cu o debusolanta punere “in abis mitic” (strategie narativa constanta pentru Ardian Kuciuk) a personajelor si intamplarilor ulterioare. “Anul in care s-a inventat lebada” este o confruntare a vocii naratoriale cu propriii demoni, cu fantasmele inconstientului, in mediul propice al totalei recluziuni “obiective”: un tanar inoata in lacul de frontiera, dupa o noapte de dragoste. Va fi prins de graniceri si aruncat pentru o noapte in celula. Celula este spatiul simbolic al confruntarii cu Sinele,. locul in care Mastile Celorlalti isi scriu istoria personala (mereu intersectabila cu cea universala) cu unghiile, pe zidurile igrasioase si inundate de tenebre.
Dimineata aduce cu ea disparitia iubitei, poate un deznodamant firesc pentru orice anamneza: scufundarea in “smarcurile” inconstientului nu are intotdeauna ca finalitate “vindecarea”, ci, uneori, imposibilitatea comunicarii cu Alteritatea: “Eram singur, o piatra ar fi crapat in locul meu, nu eram din piatra; adormit parca in pantecele mamei mele sau in limfa tatalui meu, am zambit din nou si am rostit cu o voce sibilina si oarecum ironica: <<Acum vino, moarte, sa ma iei, dar, cand vei ajunge, fereasca-l Dumnezeu pe acela dintre noi care nu va sti sa zambeasca mai frumos decat celalalt>>”.
“Dulcea taina a nebuniei”, cea de-a doua parte a trilogiei, este o superba ipostaza de roman cu sertare, unde frame-ul general (legendar) va da nastere unei avalanse de 33 de povestiri, de nuantari a acestei nebunii pline de dulci taine.
“Un trib glorios si muribund” se integreaza, cred, in categoria metafictiunilor istoriografice despre care vorbeste Linda Hutcheon, schitand, in mai bine de 300 de pagini, istoria fantastica a acelui “trib glorios”, incalecat de istorie. Aici, mitologia creata in primele doua romane atinge maturitatea maxima, lasand loc si unei superbe povesti de dragoste, incarcata la randu-i, de simboluri.
“Trilogia” lui Ardian-Christian Kuciuk impune, asa cum au remarcat primii critici care l-au “lansat”, o voce de talie universala, indiferent de sedimentele “marqueziene”. Iata un albanez care scrie in romana… mai bine decat romanii.