În perioada 1-15 august 2010 se desfășoară în comuna Cucuteni, județul Iași, a șasea ediție a Simpozionului de Artă “HUMAn”, organizat de Asociația Ars continua. Din 2007, simpozionul a devenit internațional, prin participarea unor artiști din Serbia, Anglia, Republica Moldova, Franța și Turcia.

Tema aleasă pentru ediția din acest an este “Cer-Pământ, Om-Cuvânt”. Proiectul se desfășoară în atelierele de la Cucuteni ale Asociației Ars continua, în valea cu sculpturi în aer liber și în galeria de artă din comună.

Ceramica a rămas în continuare materia principală cu care lucrează artiștii, dar ea se îmbină în 2010 cu lemnul, materialul textil și metalul. Pentru prelucrarea acestuia din urmă prin tehnici tradiționale, a fost amenajată o fierărie.

Cultura Cucuteni și-a primit numele după acela al comunei în care, în aceste zile, are loc Simpozionul “HUMAn”. Aici, în anul 1884, s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic. Ea se întindea pe o suprafață de 350 000 de kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei.

Ceramica din Cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între aceasta și o ceramică dintr-o cultură neolitică din China.