Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă la congresul PSD, unde a fost reales ca președinte al partidului pentru următorii patru ani, că ținta sa este să guverneze nu numai până în 2016, ci până în 2020, iar pentru aceasta a cerut membrilor partidului să-și „combată propria aroganță și corupție“.
Ponta a enumerat ca priorități pentru economie soluții mai echitabile de taxare, construcția de autostrăzi, exploatarea resurselor naturale, fonduri europene pentru cercetare și locuri de muncă pentru tineri, dar cea mai mare parte a discursului său a fost politic.
Mesajele economice au fost general-valabile, putând fi regăsite în discursul oricărui premier de după 1989.
Victor Ponta a câștigat funcția de președinte al PSD cu 3.851 voturi „pentru“, iar Liviu Dragnea a fot ales președinte executiv al PSD cu 3.807 voturi „pentru“, numărul voturilor valabil exprimate fiind același, respectiv 3.932.
Ce mesaje a mai dat premierul Ponta
-
Suntem o țară stabilă politic și financiar într-o regiune și Europă instabile; o țară cu creștere economică într-o UE în recesiune; o țară cu resurse naturale și umane într-o UE fără; o țară cu potențial agricol (în special bio) într-o lume înfometată; o țară așezată de Dumnezeu în cel mai strategic punct pe harta energetică a lumii de azi.
-
Suntem și o țară cu uriașe decalaje și nedreptăți sociale care trebuie rezolvate de noi; o țară fără infrastructură; o țară cu administrație neperformantă și extrem de refractară la orice reformă.
-
Vreau ca, în 2016, să fim primul partid care acoperă două cicluri electorale, care va conduce România în 2018 (la 100 de ani de la Marea Unire) și 2019 (când România deține președintia UE).
-
Să învățăm din greselile noastre, să nu facem ce a făcut PDL, să ne combatem propria aroganță sau corupție, să promovăm oameni tot mai competenți în funcții, să nu credem că suntem veșnici la guvernare.
-
Tinerii între 18 și 35 de ani trebuie sprijiniți în această economie grea, pentru a obține primul loc de muncă, acces la locuințe ieftine și drepturi egale.
-
Trebuie soluții echitabile de taxare pentru reducerea inegalităților.
-
Trebuie noi autostrăzi pentru a crea șanse egale, nu doar pentru a turna ciment pe bani publici.
-
Trebuie standarde de mediu în același timp cu susținerea proiectelor care exploatează noi resurse și dau independență energetică țării.
-
Trebuie soluții pentru a folosi fondurile europene și pentru educație și cercetare, iar proiectul ELLI de la Măgurele arată că putem fi performanți în acest domeniu.