Pe bătrânul drum ce lega Curtea Domnească de Târgoviște și de Brașov, denumit mai târziu, după podirea cu bârne de lemn, Podul Mogoșoaiei, între colțul făcut spre vest de Dâmbovița și mânăstirea Sărindar, au existat cândva casele Racoviță. Pluralul nu reprezintă în cazul lor doar casa stăpânului și dependințele, ci două sau chiar trei case, dacă o adăugăm și pe cea a lui Damaris, având și paraclis, cum ne informează Pappasoglu. Separarea lor este dificilă, dacă nu le localizăm.
Astfel, discutând despre casa pe locul căreia se află astăzi Poliția Capitalei, vom observa, odată cu Nicolae Stoicescu, un aspect neglijat până acum, că Dumitrașco Racoviță, tânăr de doar 18 ani, a intrat în posesia ei la 5 martie 1758 și că o moștenise de la bunica sa Ilinca, fiica spătarului Mihai Cantacuzino. Aceasta va fi “casa Meitani”. Cealaltă casă, în locul căreia se găsește astăzi Magazinul Victoria, are o istorie mai complicată. În veacul al XVIII-lea, după fărâmițarea enormei proprietăți cantacuzine, ele au aparținut lui Nicolae Damaris, de la care au ajuns prin moștenire în posesia vornicului Ioniță Damaris, fiul său, care – fiind strâmtorat financiar – le-a vândut paharnicului Ioan Hagi Mosco. De la acesta a cumpărat-o la 24 iunie 1796 banul Dumitrașco Racoviță. Din acest moment istoria lor – comună până la un punct – este mai lesne de urmărit. Zdruncinate de cumplitul cutremur din 1802, au avut de suferit tot în același an și de pe urma unui incendiu. Reparate, au căzut iarăși pradă focului și cutremurului în ziua de 28 august 1804. Referitor la acest episod G.D. Florescu a publicat o notă sugestivă din arhiva generalului Năsturel: “Duminică la 8 ceasuri din zi s-au aprins târgul de la spițeria din Șelari de la Rod spițerul și au ars tot târgul până la 9 ceasuri din noapte și s-au mai potolit dând Dumnezeu și o ploaie. Iar după arsura târgului, tot într-această lună, în 30, s-au aprins în deal, la vii, o sumă de clăi de fân. Care după focul ce au ars, la luna lui septembrie 8, s-au cutremurat pământul joi noaptea spre vineri, la 10 ceasuri și jumătate”.Războiul declarat de ruși Imperiului Otoman sub pretextul eliberării creștinilor oprimați și care va conduce la pierderea ținutului dintre Prut și Nistru de către Moldova, îl va aduce în aceste case, în postură de stăpân temporar, în jurul datei de 10 mai 1808, pe generalul Miloradovici. Acest tâlhar spilcuit a pus să se renoveze întreaga proprietate Racoviță, gândind că o va stăpâni în veci. Miza pe faptul că “turcofilul” Dumitrașco Racoviță fugise la Brașov în ziua de 11 decembrie 1806, la scurt timp după înfrângerea otomanilor la Fierbinți. Se cuvine o precizare: încă din septembrie 1807 rușii începuseră să se considere deja autarhi ai celor două voievodate românești unite sub sceptrul lui Constantin Ipsilanti, feldmareșalul Prozorowski înființând tot în acele case “Comitetul Poliției”, un soi de Ohrana ce trebuia să înlocuiască Agia. Deși, în momentul înființării, românilor li se spusese că acest “Comitet” are doar sarcina unui recensământ al clădirilor bucureștene pentru cartiruirea soldaților ruși, foarte curând s-a suprapus peste activitatea Agiei, anulându-i forța și rostul. Chiar în acel an nefast, vel aga Grigore Băleanu îl informa într-un protest pe generalul maior Engelhardt, staționat la Giurgiu, că instituția pe care o conducea a rămas “numai o numire neînsuflețită”! Bineînțeles, protestul oficialului valah a fost ignorat…
Miloradovici a locuit acolo până către sfârșitul toamnei anului 1808, după ce a trebuit să repare din nou, dar în grabă, superficial, casele ce fuseseră mistuite de un incendiu, în ziua de 17 decembrie ele găzduind un alt invadator, pe generalul Kușmikov. Nici acesta nu a stat mai mult, contraofensiva otomană va duce la ocuparea lor – sigur în 12 februarie 1809 – de către Galefar Efendi și Reiz Efendi. Toate aceste evenimente și imposibilitatea de a avea un control chiar și minimal asupra averii, au afectat grav sănătatea marelui ban, care, în septembrie 1810, a încetat din viață, fiind înmormântat la Șcheii Brașovului.
Finalizarea războiului prin Pacea din 12 mai 1812, regizată în favoarea invadatorilor ruși de Manuk Bey, proprietar a ajuns Constantin Racoviță. Avariate grav, nu au putut fi locuite. Când în ziua de 20 ianuarie 1821 a trecut alaiul de înmormântare a lui Vodă Alexandru Suțu, printre purtătorii sicriului numărându-se și doi membri ai familiei Racoviță, Constantin Damaris și Dimitrie, mulțimea a trebuit să oprească “la poarta caselor răposatului ban Racoviță, cele arse”: era prima răscruce de la Casele lui Dumitrache Ghika prefăcute de Ion Gheorghe Caragea în Curte Domnească. Așadar, în 1821 casele erau “arse”. Proprietarul, care, după ce a vândut mare parte din moșiile moștenite lui Bellu, abia a reușit să o repare pe cea “din povârniș”, vecină cu mânăstirea Sf. Ioan ce Mare și cu hanurile Zlătari și Filipescu, a fost nevoit să vândă la 25 aprilie 1825 casa mai nordică, vecină cu hanurile Câmpineanu și Castrișoaiei, aceluiași mare logofăt Ștefan Bellu. De la acesta va intra în posesia bancherului George Meitani “înainte de anul1852” și “după Adrianopole”, probabil în 1830. Acest bancher, împreună cu fratele său Ștefan, au inițiat prin 1810 prima instituție de tip bancar din Țara Românească numită “Casa Meitani”. Frații, înaintea războiului ruso-otoman din 1828-1829, s-au despărțit, Ștefan, care a rămas cu banca, dând faliment în preajma anului 1835, când s-a stins din viață.