Metro Cash & Carry Romania, care opereaza cele 21 de magazine cash & carry pe care grupul german de comert Metro le detine in Romania, a depasit anul trecut pragul de vanzari de un miliard de euro.
“Am trecut in 2004 de pragul de un miliard de euro, ceea ce reprezinta o depasire a obiectivului pe care l-am stabilit la inceputul anului”, a declarat pentru ZF Delia Nica, director relatii publice la Metro Cash & Carry Romania.
Pe parcursul anului trecut, reprezentantii Metro Cash & Carry Romania au avansat o cifra de afaceri de 800 de milioane de euro.
Prin cifra de afaceri de un miliard de euro Metro Cash & Carry Romania se pozitioneaza ca una dintre cele mai mari companii private de pe piata romaneasca. Dintre acestea, doar Sidex si Rompetrol au realizat anul trecut afaceri mai mari decat Metro Cash & Carry.
Oficialii Metro Cash & Carry Romania nu au dorit sa precieze care este valoarea profitului realizat pe ansamblul anului trecut.
“In mod obisnuit ponderea produselor alimentare este de aproximativ 60-70% in totalul vazarilor magazinelor Metro Cash & Carry”, a mai spus Nica.
Metro a ajuns la sfarsitul anului trecut la 21 de magazine, depasind pragul de 20 de magazine anuntat de directorul general al companiei, Dusan Wilms, in urma cu mai multi ani.
Intre timp, Metro Cash & Carry Romania a oferit si suport pentru deschiderea primului magazin in Moldova, iar rezultatele din Romania l-au propulsat pe Wilms in functia de director regional pentru Europa de Est si Sud-Est.
“Pentru anul acesta nu a fost adpotat nici un plan de investitii”, a mai spus Nica, care nu a dorit sa avanseze nici un ritm de crestere al vanzarilor.
Analistii estimeaza insa ca vanzarile isi vor continua ritmul de crestere si in acest an avand in vedere ca cele doua magazine deschise in a doua jumatate a anului trecut de Metro Cash & Carry Romania au fost operationale doar cateva luni.
Metro este primul grup international de comert care a mizat pe piata romaneasca, deschizand primul sau magazin cash & carry in anul 1996. Investitiile implicate de deschiderile de magazine Metro au depasit pana acum 300 de milioane de euro.
Rezultatele peste asteptari ale diviziei cash & carry au determinat grupul german sa isi aduca in Romania si alte divizii, cum este cazul celei de de bricolaj – Praktiker. Praktiker detine in prezent pe piata romaneasca sapte magazine care au realizat la nivelul anului trecut o cifra de afaceri de peste 60 de milioane de euro, valoarea urmand a se dubla anul acesta prin deschiderea altor trei magazine.
Alte divizii ale grupului german, precum cea de hypermarketuri Real ar putea intra, potrivit unor informatii din piata, in urmatoarea perioada in Romania, acelasi lucru fiind posibil pe termen mediu si cu divizia de magazine electronice si electrocasnice de mare suprafata Media Markt.
Singurul concurent direct al Metro Cash & Carry pe piata romaneasca este o alta companie germana, Selgros, care opereaza in prezent opt magazine si a realizat anul trecut o cifra de afaceri de peste 250 de milioane de euro. Selgros face parte din cadrul grupului german de comert Rewe, care detine in Romania si reteaua de supermarketuri Billa si cea de magazine de tip discounter XXL Mega Discount, iar din acest an va aduce si o alta retea de magazine discounter, Penny Market.
Pe piata romaneasca activeaza si alti mari jucatori internationali din domeniul comertului, precum Carrefour, care prin cele patru magazine din Bucuresti si provincie a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 222 de milioane de euro. Un alt grup francez, Louis Delhaize, detine un hypermarket Cora in Bucuresti si o retea de magazine de tip disocunter, Profi, in zona de vest a tarii.
ionut.bonoiu@zf.ro