Metro AG, al treilea mare retailer din lume, se asteapta anul acesta la o crestere a profitului cu 12%, informeaza Bloomberg.


Compania intentoneaza sa deschida noi magazine cash & carry in Europa de Est si Asia si sa isi extinda sectorul de electronice.


Hans-Joachim Koerber, directorul executiv al distribuitorului german, a declarat astazi, in cadrul conferintei anuale de presa de la DYsseldorf, ca se urmareste astfel o crestere a profitului cu 8 pana la 12%. Vanzarile Metro vor urca si ele cu 5-6%, pana la 74,3 mld. dolari (56,4 mld. euro).


Compania a deschis deja magazine cash & carry in tari precum China, Republica Moldova si Serbia. Dependenta sa de Germania incepuse sa ameninte castigurile viitoare si era necesara o schimbare de strategie. Aceasta deoarece numarul mare al somerilor a dus la scaderea puterii de cumparare.


Metro a inregistrat o crestere a profitului net cu 10,7% pana la 933 mil. euro in 2004, semnaleaza Financial Times. Vanzarile au urcat cu 5,3% pana la 56,4 mld. euro. Evolutia pozitiva se datoreaza in primul rand vanzarilor mari de pe piata est-europeana.


Asia ocupa pozitia a doua, in timp ce in Germania vanzarile au crescut cu doar 1,7%. Aceste rezultate au pozitionat compania pe locul trei in lume, dupa Wal-Mart Stores Inc. si Carrefour SA. Castigurile Metro au crescut insa cu 26% in ultimii cinci ani, in timp ce Carrefour a urcat cu 9,9%, iar Wal-Mart cu 14%.


“Desi pe aceasta piata se fac mari presiuni asupra pretului, compania a reusit sa isi multumeasca investitorii. Metro trebuie sa gaseasca insa o solutie pentru a-si spori profiturile in Germania”, a spus Volker Riehm de la Activest, din MYnchen.


Koerber apreciaza ca “dupa stagnarea inregistrata in ultimii trei ani, economia Germaniei si puterea de cumparare se vor redresa in a doua parte a anului 2005”.


Retailerul german nu vrea insa sa riste si a anuntat in noiembrie ca ar vrea sa vanda aproximativ un sfert din lantul Extra firmei Rewe Handelsgruppe. In plus, intentioneaza sa extinda reteaua de magazine din China pana la sfarsitul anului.