El a precizat că o schimbare semnificativă în ceea ce privește fluidizarea traficului rutier în cartierul Drumul Taberei, afectat în prezent de șantierul la metrou, va fi înregistrată abia în toamna anului viitor.

“Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanțare și ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe șantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcțiune a utilajelor de săpat pentru execuția tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM).

Cu o lungime totală de aproximativ șase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece stații, la Râul Doamnei, Valea Argeșului, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, și va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 și 6 ale Capitalei.

Primele trenuri pe Magistrala 5, de la Râul Doamnei și de la stația Valea Ialomiței, până la Eroilor, ar fi trebuit puse în funcțiune în cursul anului 2015.

Subiecte #metrou#Ponta