Michael Kowalski, 37 de ani, va prelua functia de director general al ProCredit Bank, el succedandu-i in functie lui Axel Hummel. Kowalski a ocupat pana in prezent functia de director general adjunct, el avand in coordonare activitatile de creditare.
“Strategia de dezvoltare generala a bancii va fi mentinuta, avand in vedere ca evolutia din ultimele luni a fost foarte buna. In primele doua luni ale anului soldul creditelor acordate a crescut cu 20%, in timp ce depozitele atrase de la clienti au inregistrat o majorare de peste 50%”, a declarat Michael Kowalski.
El si-a inceput colaborarea cu grupul ProCredit in urma cu aproape cinci ani, iar in Romania se afla de trei ani, timp in care a ocupat mai multe funtii in cadrul bancii. Inainte de a lucra in cadrul grupului, Kowalski a lucrat timp de un an la Banca Mondiala, Statele Unite.
Procredit Bank intentioneaza sa lanseze, in ultimul trimestru al anului, o emisiune de obligatiuni corporatiste in valoare de maxim cinci milioane de euro, insa o hotarire finala privind suma exacta nu a fost inca adoptata.
“La momentul cand s-a luat hotararea privind emiterea de obligatiuni, conducerea bancii nu se astepta sa aiba o crestere semnificativa pe partea de sume atrase de la populatie, evolutie care s-a inregistrat in ultimele luni. Initial, s-a dorit ca lansarea sa aiba loc la jumatatea anului, dar termenul a fost modificat pentru ultimele trei luni ale anului, deoarece cerintele de lichiditate au fost acoperite, iar necesitatile atragerii de finantare nu mai sunt atat de stringente”, a adaugat Kowalski. El mai spune ca in conditiile actuale de evolutie a dobanzilor pe piata monetara, este dificil de compus o dobanda fixa la care sa fie emise obligatiunile.
La sfarsitul lunii februarie a acestui an, activele bancii au atins 82 de milioane de euro, in urcare cu peste 18% fata de decembrie 2004. Totodata, ProCredit Bank avea in derulare, la 14 martie, un portofoliu de credite de 59,8 milioane de euro, corespunzator unui numar de 14.300 de contracte de imprumut.
Valoarea medie a creditelor acordate este de 4.200 de euro. Banca a atras de la populatie si persoane juridice depozite in valoare de aproximativ 38,5 milioane de euro.
Kowalski spune ca aproximativ 75% dintre credite au fost acordate in lei, situatie avantajoasa avand in vedere tendinta de apreciere a leului fata de euro si ritmul tot mai alert de scadere a dobanzilor la lei.
“Avem o pozitie puternica si pe piata creditelor agricole, soldul acestora fiind de 3,8 milioane de euro. Practic, aproape 25% dintre creditele acordate au fost de acest tip sau au mers catre zone rurale”, mai spune Kowalski. El sustine ca nu exista probleme la rambursarea acestor imprumuturi, rata restantelor fiind mai mica de 0,5%. Situatia este data si de valoarea mica a imprumuturilor, expunerea medie fata de un debitor fiind de 3.000 de euro.
Kowalski a afirmat ca managementul bancii si-a propus sa incheie acest an cu un profit net de cel putin un milion de euro, dupa ce in 2004 a avut pierderi de circa 700.000 de euro.