Iată o poveste și o concluzie: “În anii 1874-1875, Grigorescu petrece mai mult timp la Bacău și în împrejurimi, realizând o serie de studii, capete de expresie și portrete de o mare forță psihologică. Chipurile de evrei patriarhali l-au atras prin înfățișarea lor pitorească, dar și pentru prestigiul acordat femeii de Rembrandt”.
Între acestea se remarcă “Evreul cu caftan” a cărui imagine construită în tușe largi ce conferă imaginii o mare forță de sugestie, s-a bucurat de un mare succes. Ca urmare, după acest portret s-au făcut mai multe copii, din care una se află în Muzeul Național de Artă al României. Copia din colecția Ferdinand Alexandrescu executată cu precizie de pictorul Dimitrie Serafim a fost vândută cu mai mult timp în urmă de urmașii acestuia.
Măiestria și calitățile plastice ale lucrării de față ne îndeamnă să presupunem că poate fi acest tablou.” Precizările sunt făcute de reprezentanții Casei Alis care are în ofertă aceată copie declarată: Evreu cu caftan (copie de epocă dupa N.Grigorescu), ulei pe pânză, 81x66cm, semnatura ștearsă, stânga jos. Nu un fals, deci. Dar probabil că prin ștergerea semnăturii cineva a încercat să încurce lucrurile. Din povestea de mai sus aflăm două chestiuni importante: există copii exemplare după Grigorescu, unele chiar în Muzeul Național de Artă, iar unul dintre artiștii care le-au exersat este portretistul excepțional Dimitrie Serafim. Acest Serafim, fiul unui pictor de biserici originar din Varna, a învățat de mic deprinderile artistice. A studiat cu Aman și Tattarescu, apoi la Paris, prin 1888. Nicolae Grigorescu l-a influențat și el enorm. Toată lumea i-a admirat talentul… dar opera nu s-a închegat. Impresionist, dar mai ales portretist, subtil în surprinderea expresiei umane, nu a făcut pasul spre tehnici moderne. A rămas printre contemporani un academist care refuza experimentele, profesor mediocru care a ratat toate curentele vremii… Dar, cu anumite sclipiri de geniu în portretele realizate…
Câte Grigorescu or fi ieșit de pe șevaletul lui? Și ce s-a ales din ele? Unul probabil că îl avem chiar acum în față și trebuie păstrat ca atare: o copie extraordinară. Totuși, tabloul intră în seria “loturilor” care trezesc fantezii… În spiritul licitațiilor lui ianuarie, ne putem întreba dacă ar putea figura pe lista lucrărilor pentru o licitație de “artă românească importantă”?
Acolo unde Octav Băncilă a fost licitat peste estimări pentru Țărăncuță cu ulciorul, 12.000 de euro. Dar a sărit peste orice prognostic cu Țigăncușa care a urcat de la 2.000 la 23.000 de euro. În paralel, un Clown al lui Baba a ajuns la 12.000 de euro, fără să fie pe lista artei “imporntante”. Și Ciucurencu a fost licitat cu 16.000 de euro pentru Pervaz cu hortensii. Tirul cu boi a ajuns și el la 1.500 euro.
Atenție însă: Prin temă ca și prin paleta caldă, luminoasă, acest tablou de excepție este singular, cel puțin în stadiul actual al cunoștințelor despre opera lui Vermont. Se întâlnesc aici capacitatea de a sugera lumina, deprinsă de la impresioniști, cu știința anatomiei feminine pe care învățământul german de nuanță realist-clasicizantă îl transmisese pictorului român. Plus: …această lucrare, datată 1895, reprezintă un bun indicator pentru gustul și preocupările artistice ale pictorului român în faza pariziană a îndelungatei și temeinicei sale formații artistice, despre care nu se știe prea mult. Deci o nouă pagină de istorie nescrisă. Tot la Alis pentru Nud culcat în iarbă, ulei pe pânză, 130x70cm, semnat stânga jos cu brun, datat și localizat (18)95 Paris.
