Rusul Ivan Vladimirovici Miciurin (1855-1935, foto 1) a fost lucrător feroviar sub regimul țarist și membru de onoare al Academiei de Științe a Uniunii Sovietice sub regimul bolșevic. A rămas în istorie ca mare încrucișător de peri cu plopi și de răchite cu micșunele. A lăsat în urmă câteva vorbe de duh precum: “Știința poate fi într-adevăr reorganizată numai pe baza doctrinei lui Marx, Engels, Lenin și Stalin” sau “Nu putem aștepta binefacerile naturii, trebuie să i le smulgem”. A fost decorat cu Ordinul Lenin iar orașul în care a văzut lumina zilei îi poartă numele (Miciurinsk).
Americanul Norman Borlaug (1914-2009, foto 2) a încrucișat soiuri de grâu și porumb și a lăsat lumii câțiva hibrizi care au dublat sau chiar triplat producțiile la hectar și, zice-se, au salvat de la moarte prin inaniție un miliard de indieni și pakistanezi, dar au distrus diversitatea biologică. A fost încununat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1970 pentru că oferise lumii “o alternativă pentru pace și pentru viață – revoluția verde”. Nu știm ca numele lui să fie purtat de vreun orășel sau de vreo ulicioară.
“Revoluția verde” despre care se vorbea în motivația acordării Nobelului este prima (cronologic) dintre cele trei realități distincte desemnate de sintagmă. Aplicată pentru prima oară în Mexic, grație finanțării cercetărilor de către fundația americană Rockefeller, politica voluntaristă de transformare a agriculturii într-o activitate de tip industrial (folosind semințe selecționate, mecanizarea, chimizarea, irigarea, iradierea) promitea cerul și, mai ales, pământul. Mexicul își asigura, în 1951, grâul necesar pentru consum intern și începea chiar să exporte, iar americanii, la rându-le, începeau să exporte, în anii ’60, în Asia de Sud-Est modelul acesta de revoluție agrară. India, printre cele mai sărace țări ale lumii, trebuia să fie ajutată să scape de foametea endemică, ferind-o, totodată, de pericolul de a intra în sfera de influență sovietică. Fundația Ford a colaborat fructuos cu guvernul de la New Delhi, astfel că începând cu anul 1965 s-au introdus pe terenurile aride și semi-aride din nordul și nord-vestul țării semințe selecționate, ogoarele au început să fie irigate și fertilizate chimic. Lucrurile au mers din bine în mai bine, producțiile au crescut constant, dar visul cel frumos a fost spulberat în anii ’90 de acumularea efectelor pe termen lung ale unor asemenea practici artificiale, nesănătoase de agricultură. Studii recente dovedesc secătuirea pânzei freatice, poluarea apelor, existența chimicalelor în alimente peste limitele admise. Revoluția verde pentru care în 1970 se decerna Nobelul pentru Pace s-a dovedit a fi fost la fel de rea ca revoluția roșie…
În a doua “revoluție verde”, cea a zilelor noastre, adjectivul cromatic din componența sintagmei este un sinonim pentru “ecologic” sau “ecologist”: “Revoluția verde crește prețul gazelor. Guvernul britanic a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, că și cetățenii trebuie să participe la efortul general impus de strategia renunțării la petrol. Revoluția ecologică, a cărei necesitate a fost impusă atât de încălzirea globală, cât și de creșterea neîncetată a prețului țițeiului, va fi suportată de fiecare locuitor prin mărirea facturilor la gaze cu 37 la sută” (adevarul.ro 30 VI 08).
Există, în sfârșit, o a treia “revoluție verde”, de data aceasta una politică (foto 3), aplicată mișcărilor de protest din 2009 și 2010 din Iran: “Dacă s-ar dori neapărat proclamarea revoluției din Iran drept una «colorată», atunci culoarea ei ar fi una singură: cea verde, islamică” (ziare.com 21 VI 09).
Și Miciurin cel roșu, și Borlaug cel verde credeau că lumea e o plastilină pe care o pot modela după bunul lor plac. Deosebirea dintre ei este că Miciurin s-a crezut Dumnezeu în pepiniera proprie, pe când Borlaug și-a întins lucrarea păguboasă peste toată lumea.
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.