Gigantul software Microsoft Corp. a anunțat o creștere puternică a profitului trimestrial pe fondul creșterii vânzărilor pentru suita de software Office și pentru jocul video Xbox, informează MarketWatch.
Microsoft a anunțat că profitul net pentru trimestrul trei financiar a urcat la 5,2 miliarde dolari sau 61 de cenți pe acțiune, de la 4 miliarde dolari sau 45 de cenți pe acțiune, valoare înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent.
Până la data de 31 martie, veniturile companiei au urcat cu 13% la 16,4 miliarde dolari, conform companiei.
Analiștii intervievați de FactSet Research se așteptau ca Microsoft să raporteze un profit de 55 de cenți pe acțiune la vânzări de 16,2 miliarde dolari.
În perioada analizată vânzările sistemului de operare Windows au înregistrat un declin. Managerul general în relația cu investitorii Bill Koefoed a declarat că divizia Windows oglindește declinul cererii de calculatoare personale.