Microsoft ia în calcul achiziția producătorului de e-readere Nook Media, o tranzacție care ar plasa compania în competiție directă cu retailerul Amazon, proprietarul mărcii Kindle, conform unor surse aproiate negocierilor, citate de TechCrunch. Valoarea achizi]iei s-ar putea ridica la 1 miliard de dolari.

  Microsoft deține deja un pachet de 16,8% din Nook, pentru care a plătit 300 de milioane de dolari în 2012 iar acum plănuiește să înlăture actualul proprietar, grupul Barnes&Noble, conform surselor.   Microsoft a alocat deja încă 180 de milioane de dolari pentru ca Nook Media să dezvolte conținut pentru tablete care folosesc sistemul de operare Windows 8.    Perfectarea unui acord ar conveni ambelor părți, notează sursa. B&N vrea să iasă din afacerile cu hardware, iar Microsoft încearcă să obțină o cotă de piață mai puternică în domeniul online.