Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a vândut 10 milioane de unități ale tehnologiei Kinect, pentru consolele Xbox 360, relatează cotidianul britanic The Telegraph.

Kinect, cunoscut anterior ca Project Natal, constă într-un sistem cu trei camere video și un microfon care se atașază consolelor Xbox și permite controlul jocurilor numai prin mișcările corpului, nefiind nevoie de o telecomandă.

Numărul unităților vândute a atins 10 milioane în doar patru luni de la lansare, făcând din Kinect, dispozitivul care s-a vândut cel mai repede în istorie, potrivit The Guardian. Kinect, care se vinde în România la prețul de aproape 700 de lei, rivalizează cu consolele produse de Nintendo sau Sony.