Microsoft va investi in urmatorii cinci ani in invatamantul preuniversitar romanesc, in cadrul programului “Parteneri pentru educatie”, cel putin un milion de dolari, aceasta suma neincluzand valoarea licentelor software transferate scolilor , a declarat Ziarului Financiar Silviu Hotaran, directorul general al filialei autohtone a companiei americane.
In functie de rezultatele acestor investitii, Microsoft Romania poate mari sumele acordate.
Obiectivul programului este cresterea nivelului de accesibilitate al elevilor si profesorilor la tehnologia informatiei de ultima ora, inclusiv training.
In strategia investitiilor autohtone in educatie, Microsoft urmareste crearea unui “efect de avalansa” care sa amplifice considerabil aceste investitii initiale, contribuind astfel la dezvoltarea capitalului intelectual romanesc. ” Vom beneficia direct de acest program prin formarea de competente pe tehnologia noastra”, afirma directorul general al Microsoft Romania. Avem in filiala numai angajati romani, absolventi ai scolii romanesti. Totodata, in Romania sunt peste 2.500 de profesionisti certificati Microsoft.”
Care sunt ratiunile pentru care Microsoft a ales investitia in educatie, si nu, de pilda, in laboratoare locale de dezvoltare software?
“Cele doua abordari sunt distincte si nu se exclud, explica Hotaran. Ne dorim sa avem si laboratoare de dezvoltare in Romania, mai ales dupa achizitia tehnologiei antivirus de la GeCAD. Trebuie subliniat insa ca impactul este diferit. Intr-un asemenea laborator numarul de angajati este limitat, costurile de exploatare sunt importante, iar proprietatea intelectuala creata apartine angajatorului. Pe de alta parte, exista deja si se vor mai crea laboratoare cu sprijinul Microsoft in care elevii si profesorii vor putea studia si chiar realiza proiecte, iar proprietatea intelectuala generata le va apartine in intregime”.
victor@zf.ro