Microsoft a cerut un ragaz de 12 luni pentru a proceda la divizarea sa in cazul in care justitia americana ar decide acest lucru. In acelasi timp, compania considera ca propunerea finala a guvernului de la Washington, care prevede scindarea in doua a grupului informatic “ramane vaga si ambigua”.
Microsoft, care a prezentat in cursul acestei saptamani propriile propuneri de rezolvare a conflictului judiciar care il opune autoritatilor federale antitrust, a tinut sa aminteasca faptul ca, in opinia sa, o asemenea masura ar fi “extrema si nejustificata”. Departamentul american al Justitiei, care acuza firma ca abuzeaza de pozitia sa dominanta pe piata programelor informatice, a reactionat prompt la argumentele prezentate de Microsoft.
“Noua actiune a companiei nu este decat o incercare de a prelungi procesul”, se arata intr-un comunicat al guvernului american. Potrivit acestuia, “majoritatea argumentelor invocate de Microsoft nu au nici o legatura cu problema tratata in sala de tribunal”.
Executivul de la Washington si autoritatile celor 17 state federale care au initiat inca de acum doi ani o actiune in justitie impotriva Microsoft reclama impartirea acestuia in doua societati – una dedicata sistemelor de exploatare Windows si alta aplicatiilor.
Judecatorul federal Thomas Jackson, care a decis deja ca firma a abuzat de pozitia sa dominanta in domeniul software-ului, urmeaza sa decida in curand ce sanctiuni trebuie aplicate impotriva acesteia. Microsoft si-a anuntat intentia de a face apel.
Miercuri, in ultima etapa dinaintea anuntarii verdictului, grupul a cerut, intr-un raspuns publicat pe site-ul sau Internet, amanarea cu un an a aplicarii hotararii judecatoresti, interval in care sa poata prezenta un plan propriu de scindare si de reorganizare a activitatii sale. Potrivit calendarului propus de Microsoft, acest ragaz de un an ar fi urmat de o perioada de 90 de zile, in care guvernul sa-si prezinte contra-propunerile si apoi de inca un interval de 60 de zile pentru ca firma sa dea raspunsul final.
Scindarea va necesita o examinare detaliata din partea autoritatilor bursiere, a fiscului, a departamentului american al muncii (privind modul de efectuare a eventualelor disponibilizari de personal), precum si a autoritatilor locale din tarile in care Microsoft este deja implantat. “Tratarea unor probleme atat de complexe va necesita un interval de timp considerabil”, sustine compania.