Cel mai mare producător de software din lume, Microsoft, a anunțat un profit peste așteptări în al doilea trimestru fiscal, însă persepctivele se arată sumbre după ce piața de computere de birou pe care se bazează dezvoltatorul sistemului Windows a înregistrat un avans de doar 3%, scrie Reuters.
Veniturile Microsoft au crescut cu 5% în intervalul octombrie-decembrie al anului trecut, la 19,95 miliarde de dolari, iar profitul net a scăzut ușor, la 6,63 miliarde de dolari.
Peste 30 de români pleacă anual la centrele Microsoft din SUA, Irlanda și Danemarca
Microsoft înregistra, în aceeași perioadă a anului anterior, vânzări de 19,02 miliarde de dolari și un profit net de 6,66 miliarde de dolari, potrivit unui raport al companiei.
Profitul pe trimestrul al patrulea, al doilea trimestru al anului fiscal 2010-2011, a depășit estimările analiștilor, datorită bugetelor tot mai mari alocate de companii pentru investiții în tehnologie după doi ani de “strâns cureaua”.