Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, va initia o campanie de rascumparare de actiuni in valoare de 20 de miliarde de dolari, dupa ce titlurile corporatiei au pierdut 20% din valoare in ultimele sase luni, scrie presa internationala. Unul din factorii care au determinat aceasta scadere a titlurilor Microsoft este si tentativa nereusita de preluare a Yahoo!, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de servicii internet. Investitorii ar trebui sa cumpere acum actiuni, cand titlurile Microsoft se tranzactioneaza la un nivel foarte scazut, a declarat Heather Bellini de la UBS AG. Bellini este cotat drept cel mai bine pregatit analist al industriei software de pe piata. Ea a declarat ca se asteapta ca Microsoft sa finalizeze operatiunea de rascumparare intr-un termen de aproximativ trei luni. O operatiune de rascumparare a actiunilor de o asemenea amploare ar urca profitul per actiune cu circa 10 centi pe an, a adaugat ea. Analistul UBS AG se asteapta ca pretul actiunilor Microsoft sa urce cu 53%, pana la 40 de dolari, pe parcursul anului viitor.