Mihai Tudor, 50 de ani, care a condus din iulie 2006 filiala
locală a gigantului american IBM, a fost numit director general al
celui mai mare furnizor de servicii IT din lume pentru Europa de
Sud-Est. El va avea responsabilitate generală de business pentru
cinci țări, respectiv Bulgaria, Croația, România, Serbia și
Slovenia.
În mandatul lui Tudor la IBM România afacerile companiei au crescut
de la 39 mil. euro în 2006, la 51 mil. euro în 2009, iar numărul de
angajați ai sucursalei a crescut de peste două ori, la mai mult de
500 de persoane. IBM și-a dezvoltat puternic și centrele de
externalizare și servicii IT, divizie unde lucrează în prezent alți
peste 1.000 de oameni. Anul trecut IBM a realizat o altă investiție
majoră în România, preluând pentru zece ani operarea centrului de
date al Petrom, cea mai mare companie locală. Tudor a absolvit
Universitatea din Craiova, secția de inginerie electrică și deține
un MBA la OUBS (Marea Britanie) și un certificat de studii în
Administrarea afacerilor de la Swinburne University of Technology
din Melbourne, Australia.
Noul CEO al IBM România este Bogdan Balaci, care lucrează în cadrul furnizorului de servicii IT din 1999 și ocupa funcția de director de vânzări.