Mijlocul si marginile

Aurea mediocritas. Drumul de mijloc, asigurator, comod, calm, cel care te fereste de greseli fundamentale. Drumul cumpatarii, flancat de ziduri imaginare, printre care bine e nici cu gandul sa nu strabati, ca sa te poti tine departe de excese, de tulburare, de sminteala. Un mod de a fi pentru cei fericiti sau crezuti fericiti.
Caci si fericirea este un exces, o margine, o tulburare. Mediocritas-mediocritatis a dezvoltat in timp un inteles depreciativ, “binele” semantic s-a  varsat in rau, in derizoriu, in anost. Cand spui “mediocru” nu te referi indeobste la cantitatea de diplome din sertarul sau CV-ul cuiva, ci mai mult la felul molatic, amorf, “pitic” de a percepe viata si de a reactiona. Un aparat de radio cu o singura si restransa lungime de unda, incapabil de a recepta si transmite mai mult decat silabe disparate din marele text.
Accepti mai impacat un prost decat un mediocru. Prostia vazuta ca un soi de handicap fizic, ca asa a fost sa fie. Ceva ce-ti provoaca mila, ceva evident, clar identificabil, ceva ce merita, de la distanta fireste (“boala” poate fi contagioasa uneori) compasiune. Mediocritatea, asa suflata cu aur cum este, te poate insela, iar deziluzia descoperirii golului interior este uriasa, produce adevarate cutremure, pentru ca mediocritatea sentimentelor, putina lor amplitudine, ne face rai, insensibili, amorfi.
Drumul de mijloc, drumul aurifer, te fereste probabil de rau, dar cu siguranta si de bine. “Pentru ca nu esti nici fierbinte, nici rece, ci doar cald, caldicel, am sa te vars din gura mea”, spune Apocalipsa. Cald caldicel, locul ferit, ravnit de majoritatea celor ce vad in exceptie excesul. Al celor ce uita ca textele Cartii Sfinte se adreseaza fiecaruia in parte si nu multimii. Alegerea individuala a lui “rece” sau “fierbinte” presupune curaj, determinare, optiune ferma, fuga de comoditatea lasitatii. La nivel de colectivitate insa, cand numarul anihileaza numele,  fierbintele sau recele duc la fanatism de turma, la exces primejdios, responsabilitatea individuala se topeste atunci in iuresul colectivismului atatat, “noi” nu mai este un multiplu al lui “eu”, ci un tavalug inform si amenintator, rostogolit dintr-o extrema in alta.
Adaptate nevoilor conjuncturale, textele fundamentale iti sunt dictate de altii gata mestecate in malaxorul circumstantelor de tot felul.
Ca sa poti alege liber intre comoditatea “calduta” a drumului de mijloc si curajul de a fi ori fierbinte, ori rece, ar trebui sa patrunzi singur textele sfinte.
Si cand te gandesti ca parintii isi scutesc copiii de religie cum ii scutesc de sport, “ferindu-i” de singura miscare care le-ar asigura mobilitatea simtirii.