În seria de autor Henry Miller de la Editura Polirom au apărut până acum “Sexus”, “Plexus”, “Nexus”, “Primăvara neagră”, “Zile liniștite la Clichy”, “Coșmarul climatizat”, “Tropicul Cancerului”, “Tropicul Capricornului”. Ultima, din serie, deocamdată, este “Lumea sexului”. Un eseu care, poate, n-ar merita o abordare specială dacă n-ar explica gândirea lui Henry Miller. Multă lume s-a întrebat și încă se mai întreabă de ce a recurs el atât de mult la sex în mare parte dintre cărțile sale. Eseul acesta poate, într-o oarecare măsură, să constituie o explicație.
Mai înainte simt nevoia să fac un rapel la memorie și un fel de confesiune. M-am întâlnit cu scrisul lui Henry Miller îndată ce am început să ucenicesc la revista de politică externă “Lumea”, la începutul anilor 70. Unul dintre membrii redacției a adus de la Paris, abia publicată într-o ediție superbă, la Denoël, mi se pare, “Trilogia în roz” (Sexus, Plexus, Nexus), niște volume uriașe, cu coperți de un galben agresiv. Le-am devorat cu toții, multora nu le-au plăcut, unii chiar le-au socotit ușor porno. Sigur, în ce mă privește, am făcut o pasiune pentru acest autor, în anii care au urmat am încercat să fac rost de cât mai multe dintre cărțile sale, ajunsesem să am la un moment dat un raft întreg în biblioteca înălțată pe un unul dintre pereții garsonierei din Școala Floreasca în care am trăit mai bine de douăzeci și cinci de ani. Reciteam des volume sau fragmente din ele – nu numai pe cele impricinate – , mă chinuiam chiar să-l înțeleg și în engleză, îl împrumutam rar, de teamă că volumele se vor pierde cine știe pe unde (unul chiar s-a pierdut!), și nu o dată recunosc că ademeneam domnișoare să le citesc anumite pasaje din autorul care le stârnea curiozitatea (și despre care, firește, le vorbisem de la prima întâlnire!). Aflasem cam tot ce se putea afla despre Miller, începând cu faptul că era capricorn ca mine. M-am gândit să-i scriu o scrisoare de admirație. Am trimis una scurtă, la adresa lui din Big Sur, pe coasta californiană a Pacificului, unde se stabilise definitiv. N-am primit răspuns, sigur nici n-a ajuns la el. I-am scris atunci o scrisoare amplă, pe câteva pagini, în care îi mărturiseam admirația și făceam niște considerații pe marginea a ceea ce înțelesesem eu din opera lui. Nu mai țin minte dacă am scris în engleza mea precară sau în franceză, dar sigur n-am trimis epistola, erau vremuri în care pentru asemenea corespondență primeai o vizită a unor băieți “cu ochi albaștri”, am fost, fără dubiu, un laș, asemenea celor mai mulți. Scrisoarea e probabil îngălbenită și presată printre cine știe câte hârtii inutile pe care încă le mai păstrez din acele vremuri.
Spre deosebire de mulți alții, eu l-am acceptat pe Miller de la început.
Nu mai țin minte ce-i scriam și nici înșiruirea de argumente. Dar sigur spuneam ce percepusem eu. Anume că prin sex Miller încearcă să se elibereze, să se limpezească pe el însuși, dovadă că, în faimoasa trilogie, primul volum e doldora de scene de sex, al doilea de-abia are câteva sugerate, iar ultimul e numai rațiune și argument – de-a lungul celor câtorva sute de pagini autorul a ajuns de la viscere la creier. Mai credeam că Miller e autorul unei unice cărți pe care o tot rescrie, indiferent care sunt subiectul și punctul de plecare. Și că toată literatura lui e autobiografie în care, de fapt, își retrăiește viața. Părerile acelea mi le mențin și azi, am încercat în zadar anii trecuți să-l conving pe Dan C. Mihăilescu, căruia Miller nu-i spune nimic.
Iar acum dau peste acest eseu din 1940, reluat și completat în 1957*) și sunt uimit. Câteva idei:
“Generos garnisită cu sex cum a fost această carte (e vorba de “Tropicul capricornului” – n.n.), preocuparea autorului n-a fost sexul sau religia, ci problema autoemancipării.” “Interludiul numit «Țara Futaiului» este pentru mine un reper al cotei maxime în ce privește fuziunea simbolului, mitului și metaforei.” “Cât de important este rolul pe care îl joacă sexul în viața cuiva pare un lucru relativ lipsit de importanță.(…) Nici abstinența, nici deșănțarea nu explică nimic.” “Sexul, ca orice altceva, este în mare măsură mister. Asta încerc să spun. Nu am pretenția că sunt un mare explorator pe acest tărâm. Aventurile mele nu sunt nimic în comparație cu ale Don Juanului obișnuit. Pentru un om al marilor orașe, cred că isprăvile mele sunt modeste și cu totul normale. Ca artist, aventurile mele nu par deloc singulare sau deosebite.” “Indiferent cât de tare m-aș fi atașat de o «p…», eu am fost întotdeauna mai interesat de persoana căreia îi aparținea” etc. etc.
Dacă nu credem ce susține un autor, atunci degeaba îl mai citim! Fiecare dintre afirmațiile de mai sus, ca și altele, sunt urmate de detalieri, de exemplificări, de rememorări, “evenimente și întâlniri care se petrecuseră cu multă vreme în urmă îmi invadau conștiința cu o asemenea forță, asemenea vivacitate, încât era aproape insuportabil. Tot ce mi se întâmplase căpăta semnificație.” De aceea, spune Miller, cărțile lui sunt autobiografice, el scrie mereu “cu un picior în trecut”, revine mereu asupra subiectelor, conștient că “ceea ce se petrece în viața unui om este pe vecie insondabil. Niciun om nu poate spune întreaga poveste.” Miller are mereu în minte “o singură carte pe care voisem s-o scriu întotdeauna.”
Pe de altă parte, susține Miller, “cum să te bucuri de viața sexuală dacă ai o atitudine distorsionată și nesănătoasă față de alte aspecte ale vieții?” Mai mult – “un simplu eveniment sexual poate avea o importanță majoră”, “focul rece al sexului arde în noi ca soarele, nu se stinge niciodată de tot.”
Și, în sfârșit, “drama sexuală este doar un aspect al dramei mai mărețe ce are loc perpetuu în sufletul omenesc. Cu cât individiul este mai integrat, mai omogenizat, cu atât problema sexului se situează într-o perspectivă mai adecvată.”
Încet, încet, ajungi să citezi întregul eseu, dacă vrei să vorbești despre el. O cărtice care nu cade o clipă în derizoriu, care sugerează admirabil o vastă cultură, exact cum se întâmplă în mai toate cărțile lui Henry Miller, și care îl face pe cititor să înțeleagă mai bine structura unor scrieri controversate. Doar să dorești să crezi ce spune.
*) Henry Miller – Lumea sexului, Editura Polirom, traducere din limba engleză de Alexandru Vlad.