Lansarea proiectului de ordonanță de urgență este justificată de MDRT prin necesitatea luării unor măsuri rapide care să asigure un climat investițional atractiv pentru localitățile României, în vederea creșterii numărului de locuri de muncă.
“Luând în considerare faptul că zonele rurale și zonele urbane din România prezintă o deosebită importanță din punct de vedere economic, social si cultural este necesară dezvoltarea durabilă a acestora. Dezvoltarea durabilă a spațiului rural și urban este indispensabil legată de îmbunătățirea condițiilor existente și a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii. Având în vedere că actualul cadru legislativ nu asigură suficiente mijloace de intervenție la nivelul autorităților centrale și locale care să sprijine îmbunătățirea infrastructurii, amânarea adoptării unor măsuri imediate ar avea consecințe negative în sensul perpetuării lipsei de resurse la dispoziția autorităților publice și accentuarea efectelor negative pe care criza internațională actuală o are asupra domeniilor de activitate economică din România”, se arată în proiect.
Investițiile vor fi derulat în comune, sate precum și în toate orașele din România care au o populație de până la 50.000 de locuitori înregistrată la ultimul recensământ.
Programul, coordonat de MDRT, este compus din subprograme privind reabilitarea și modernizarea drumurilor (40% din suma totală alocată), realizarea de sisteme centralizate de alimentare cu apă (20%), realizarea de sisteme centralizate de canalizare (20%), modernizarea și reabilitarea dispensarelor medicale (10%) și modernizarea si reabilitarea unităților școlare (10%).
Categoriile de cheltuieli finanțate sunt cele pentru elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, pentru investiția de bază și pentru organizarea de șantier.
Pentru subprogramul privind reabilitarea și modernizarea drumurilor, investițiile pentru cele județene sunt acoperite în proporție de 60% de MDRT și cu minim 40% din bugetele beneficiarilor sau din alte surse legal constituite. În cazul drumurilor comunale și locale, investițiile sunt acoperite în proporție de 90 % de MDRT.
Valoarea maximă eligibilă pentru un proiect de drumuri județene este de 10 milioane lei pe durata de implementare a acestuia, respectiv de 4,5 milioane lei pentru drumurile comunale și locale. Drumurile județene primesc 40% din bugetul subprogramului, iar cele comunale și locale diferența de 60%.
MDRT finanțează în proporție de 90% subprogramele privind realizarea de sisteme centralizate de alimentare cu apă și de canalizare (proiecte cu valori maxime eligibile de 4,5 milioane lei), respectiv de 95% pe cele care vizează dispensarele medicale și unitățile școlare (valoarea eligibilă este de maxim un milion de lei).
“Orice proiecte de investiții pentru care se solicită o finanțare mai mare decât cele prevăzute (…) sunt considerate cheltuieli neeligibile și finanțate de către beneficiari. Beneficiarii pot depune un proiect pentru fiecare subprogram în parte”, potrivit MDRT.
Beneficiarii sunt autoritățile locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
“Este interzisă executarea de lucrări de modernizare și/sau reabilitare a drumurilor care au fost finanțate în cadrul prezentului program, cu excepția lucrărilor de reparații curente și a cazurilor de forță majoră pentru o perioadă de cinci ani de zile de la data întocmirii procesului verbal de recepție finală a lucrărilor”, se arată în proiect.
În cadrul programului se pot finanța proiecte de investiții care necesită modernizare și/sau reabilitare, preluarea pentru finanțare de proiecte de investiții similare cuprinse în alte programe derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și proiecte cuprinse în alte programe care nu au fost finanțate în totalitate sau în parte și pentru care au fost încheiate contracte de execuție, cu condiția încadrării în subprogramele prevăzute, potrivit MDRT.
Pentru proiectele în derulare care vor fi preluate pentru finanțare în cadrul programului, categoriile de lucrări se finanțează în limitele prevăzute în standardele de cost, aprobate conform legii, iar pentru capitolul diverse și neprevăzute se poate asigura un procent de finanțare de până la 10% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, “în situații deosebite și temeinic justificate”.
Valorile proiectelor de investiții care depășesc limitele standardelor de cost și/sau limitele cheltuielilor diverse si neprevăzute sunt considerate neeligibile pentru program și se finanțează din bugetele proprii ale beneficiarilor.
Listele proiectelor de investiții aprobate, întocmite de MDRT, defalcate pe subprograme și proiecte, cu sumele aferente fiecărui proiect, vor fi comunicate beneficiarilor în vederea includerii în bugetul propriu a sumelor alocate de către MDRT, precum și cele corespunzătoare cotei de cofinanțare de la bugetul local.
Bugetul programului se aprobă prin ordin al ministrului Dezvoltării, defalcat pe subprograme, în limita fondurilor alocate anual cu această destinație din bugetul de stat.
După intrarea în vigoare a acestei ordonanțe vor fi abrogate mai multe acte normative, respectiv HG 577/1997 pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes județean și de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea si epurarea apelor uzate la sate, precum si în unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice, OG 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural și HG 530/2010 pentru aprobarea Programului “Reabilitare și modernizare – 10.000 km drumuri de interes județean și drumuri de interes local”.
Fostul program de dezvoltare a infrastructurii, denumit PNDI, a fost programat pentru perioada 2011-2020 și era gestionat de ministerele Dezvoltării și Mediului. Prin PNDI, autoritățile își propuneau să reabiliteze 10.000 de kilometri de drumuri județene și de interes local, să construiască o serie de obiective precum rețele de apă și canalizare sau creșe și grădinițe și să dezvolte infrastructura în domeniul gospodăririi apelor.
Premierul Ponta a transmis, în luna mai, firmelor care au încheiat contracte cu statul pentru efectuarea de lucrări din cadrul PNDI să se adreseze fostului ministru Elena Udrea pentru a primi banii la care ar avea dreptul prin contract.
Concluzia unui raportul de audit în MDRT, pentru perioada 2009-2012, în ceea ce privește Compania Națională de Investiții (CNI) din subordinea instituției și PNDI este că a avut loc un “jaf cu banul public”, iar rezultatele controalelor vor fi transmise DNA, Parchetului și Ministerului de Interne, a declarat la finele lunii iulie ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig.