„Orice vreau să fac în minister se blochează, iar când mă duc să le cer ceva sau vreau să schimb funcționarii, primesc telefoane de la oamenii politici care îi susțin. Nimic nu poți să faci. Cred că o să mă întorc la Bruxelles“, mărturisea recent un ministru secretar de stat, doctor în domeniul său de activitate, care a venit în țară după o activitate de peste 10 ani în organizațiile europene.
De fiecare dată când se schimbă un guvern, miniștrii vin cu planuri, anunță reindustrializări, investiții, că vor curăța companiile de stat, că vor transparentiza acțiunea guvernamentală. Vorbe. La două trei luni, tonul triumfal obosește. Practica a arătat că devin prizonierii instituțiilor pe care își închipuie că le conduc. Probabil că după atâția ani în care mandatul unui ministru nu durează mai mult de jumătate de an -un an, funcționarii se uită cu milă la ei. „Ia uită-te și la X, ce planuri are, ce declarații sforăitoare, nu-și dă seama că nu se va alege nimic din ce spune.“
De fapt, miniștrii își joacă piesa – își fac ei timp pentru o semnătură pe un document cu destinație „specială“, restul este PR, – iar directorimea și funcționarii pe a lor – să rămână pe poziții, cu dreptul lor de semnătură.
Ori nu știu ce să le ceară celor din jur, ori pur și simplu nu le cer pentru că sunt ocupați nu cu dezvoltarea sectorului și a României, ci, printre altele, cum arată biroul.
Ce a cerut spre exemplu un fost ministru al economiei, cunoscut pentru că a prelungit contractele preferențiale la Hidroelectrica până în 2019, când și-a preluat funcția? Ca în două săptămâni să se schimbe „tot“. „Tot“ -adică echipa de consilieri și directori eventual? Nu, tot mobilierul. Nu „suporta“ pianul și ce rămăsese după fostul ministru.
Ieșirile în public ale miniștrilor sunt teste pentru ce calitate au echipele lor de consilieri și de directori. Atunci se vede dacă „aparatul“ lucrează și pentru ei sau sunt ca uleiul și apa.
În 90% din conferințele la care vin însă, miniștrii sau secretarii de stat vin nepregătiți. Nici măcar un brief, un „punctaj“ cum se spune în lumea birocraților nu au sub ochi, ce să mai vorbești de o prezentare, de 10 slide-uri? Iau invitația eventual când intră în sala de conferință și formulează niște idei în funcție de temele propuse, rămân o oră și pleacă. Oamenii din sală vor dezbatere, vor să pună întrebări – nu mai au cui.
Într-un discurs recent, un ministru a făcut comparații istorice, a trimis la întâmplări de acum 400 de ani, dar nu a fost în stare să dea trei date statistice despre sectorul de activitate la a cărui conferință anuală venise invitat. Cum este azi, cum vrea să fie mâine și ce va face ca să ajungă acolo? În cifre.
Au echipe de funcționari, dar degeaba. Nu se vede. Nu au exercițiul de a evalua și de a pune pe masă opțiuni strategice, cu avantaje și dezvantaje, pentru a merge într-o direcție sau alta. Nu știu ce vor practic, pentru că nu cunosc în detaliu structura economiei sau a sectorului de activitate.
Rar vezi rapoarte cuprinzătoare pe un sector de activitate, o analiză a modului cum s-au cheltuit banii de exemplu pe bazine de înot: câți bani s-au cheltuit până în prezent, ce firme au încasat banii, câte sunt gata. În patru pagini se poate vedea tot.
Deliberat, este întreținută o confuzie privind banii plătiți. Bugetele nu sunt transparentizate, ministerele nu publică pe site-uri atribuirile făcute, sau dacă le publică, nu într-un format care să permită analize și comparații.
Rar, apar și rapoarte care mai scot la lumină modul de drenare a banilor publici, dar atunci apar întrebări privind finalitatea. Un raport al Corpului de Control al premierului dat ieri publicității, care scoate la iveală sutele de milioane de euro plătite de Metrorex către o firmă privată, Metroul SA, pentru contracte de consultanță, este un exemplu.
Că nu știu, că nu vor, că nu pot, aproape că nu mai contează. Contează însă că în fiecare zi lipsa de acțiune se vede.
Businessul se scufundă pentru că banii de șosele – 1,7 miliarde de euro pe an are buget CNADNR, nu se văd în infrastructură – evaziunea crește pentru că taxele și contribuțiile sociale mari determină companiile să folosească metode alternative de plată a salariilor, banii noi care ar putea intra din fonduri europene sunt blocați.
Degeaba ai miniștri dacă nu ai ministere care să lucreze pentru ei.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.