Statul a trimis către Comisia Euro­peană un nou proiect de lege a parteneriatelor public-private întrucât actuala formă este catalogată ca inutilă de către Dan Șova, ministrul delegat pentru mari proiecte de infrastructură, în condițiile în care  în perioada 2011-2013 au existat 16 tentative de astfel de proiecte, însă niciunul nu s-a concretizat.

„Toată lumea vorbește despre parteneriatele public-private, dar în mod concret nimeni nu face nimic. Sperăm să avem o nouă lege a PPP anul acesta“, a spus Șova.

Ministrul delegat a precizat că una dintre greșelile din trecut în implementarea PPP a fost faptul că statul nu a implicat încă de la început în aceste proiecte băncile, care vin cu finanțarea.

Aceste tipuri de proiecte s-au lovit de-a lungul anilor de eșecuri răsunătoare: este cazul autostrăzii Comarnic-Brașov, pe care statul a încercat de două ori să o construiască în parteneriat public-privat, însă de fiecare dată contractul a picat. În prezent, guvernul a demarat procedurile de licitație pentru construcția în concesiune a trei autostrăzi cu o valoare cumulată de circa 5 miliarde de euro, Comarnic-Brașov (58 de kilometri), Craiova-Pitești (121 kilometri) și centura de sud a Capitalei (48 de kilometri).

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 07.06.2013