Succesul ediției 2010 a Programului “Rabla” a determinat autoritățile să păstreze aceeași formulă – număr similar de tichete și aceeași valoare – și în 2011, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

“Am făcut o analiză și am ajuns la concluzia că un sistem care funcționează nu trebuie bulversat, dat peste cap. De aceea, și în 2011 programul va funcționa ca și în acest an. Vor fi trei tichete valorice a câte 3.800 de lei”, a declarat ministrul Mediului.

El a precizat că ediția 2011 va demara conform planului, la începutul lunii februarie a anului viitor. Voucherele eliberate în 2010 și încă nefolosite, aproximativ 13.000, conform statisticilor ministerului, vor fi valabile până în 31 ianuarie, după ce termenul de la care ele nu mai pot fi folosite a fost prelungit o dată.

Ministrul anunța, în 9 noiembrie, într-o conferință de presă, că ediția 2011 a programului “Rabla” va permite utilizarea a patru vouchere în loc de trei pentru cumpărarea unei mașini noi iar valoarea unui voucher va scădea de la 3.800 lei, cât a fost în 2010, la 3.000 de lei. Citiți mai mult despre programul Rabla din 2011 pe www.mediafax.ro