Bugetul spitalelor va fi rectificat cu 500 de milioane de lei în această vară, a anunțat ministrul Sănătății, Cseke Attila, miercuri, într-o conferință de presă.

“Pentru 2011 bugetul alocat spitalelor a fost prevăzut la 7,1 miliarde de lei. După rectificare, acesta va fi suplimentat cu 500 de milioane de lei”, a explicat ministrul Sănătății.

Cseke Attila a spus că acest lucru este posibil, întrucât de la 1 iunie a fost schimbat modul de finanțare al spitalelor în funcție de clasificarea acestora.

“Prin introducerea clasificării, diferențele de finanțare pentru spitalele din aceeași categorie vor fi eliminate”, a precizat ministrul Sănătății.

Acesta a anunțat că de la 1 iunie se introduc pentru prima oară reguli clare de finanțare pentru spitale în funcție de gradul lor de competență și de clasificarea obținută.

“Se elimină discrepanțele foarte mari care existau în finanțare, ceea ce înseamnă și predictibilitate pentru manageri și pentru toti cei care dețin aceste spitale”, a precizat ministrul Sănătății.

Procesul de clasificare a spitalelor s-a încheiat, fiind depuse 460 de dosare pentru clasificare, a mai spus Cseke Attila.