O sută și una de nopți – Editura Baroque Books & Arts. Traducere din limba germană de Alexandru Al. Șahighian
Un manuscris descoperit la Aga Khan, în Andaluzia, care datează din 1234, cu câteva sute de ani înaintea celor O mie și una de nopți. O invitație în lumea basmelor arabe, în toată puterea și varietatea lor originară: Șeherezada spune poveste după poveste – în stilul ei crud, poetic și pătruns de erotism – în dorința de a-și salva viața, purtându-ne pe tărâmul beduinilor și vizirilor, al cavalerilor și bidiviilor, al fecioarelor și creaturilor fantastice. Un adevărat tezaur de basme arabe.
„Kitab fihi hadit mi’at layla wa-layla“ sau „Cartea cu povestea celor o sută și una de nopți“ este o minunată careta apărută în urmă cu doi ani în Germania și tradusă acum și la noi prin eforturile neobositei doamne Dana Moroiu, sufletul Editurii Baroque Books & Arts, o carte care, în plus, apare în condiții grafice deosebite.
Ne putem bucura de această minunată poveste mulțumitiă eforturilor arabistei Claudia Ott. Claudia Ott s-a născut în 1968 în Germania și a urmat studii orientale la Ierusalim, Tübingen și Berlin, cu specializarea în epică și caligrafie arabă. Apoi a studiat muzica arabă la Cairo și a început o prestigioasă carieră universitară.
În anul 2004 a terminat de retradus O mie și una de nopți, după cel mai vechi manuscris în limba arabă, dobândind recunoașterea mondială. Apoi a descoperit la Muzeul Aga Khan, în Andaluzia, un manuscris care datează din 1234, un tezaur de povești ale Șeherezadei, complet necunoscute până atunci – O sută și una de nopți – pe care le-a tradus în limba germană. Volumul este unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii literare din ultimele decenii.
Traducătorul Alexandru Al Șahighian scrie într-o Notă despre traducere:
„Arabista Claudia Ott a tradus textul celor O sută și una de nopți după manuscrisul aflat la Muzeul Aga Khan (AKM 00153) – cel mai vechi manuscris al acestei opere descoperit până azi. Să subliniem aici că volumul german – după care am realizat traducerea în românește – reprezintă nu doar prima transpunere a manuscrisului într-o altă limbă, ci și prima sa ediție pe plan mondial apărută sub formă de carte, căci până acum textul n-a fost tipărit nici în arabă. Asta, desigur, a pus-o pe Claudia Ott, în dubla ei ipostază de editoare expertă în arabistică și de traducătoare, în fața unor probleme cu totul deosebite, pe care la sfârșitul cărții le expune cititorilor ei germani în mod detaliat și pe care le prezint mai jos succint și cititorilor noștri.
Claudia Ott scrie că traducerea ei a urmat textul pomenit mai sus – în măsura în care acesta s-a păstrat într-o formă lizibilă (unde nu, ea a consultat manuscrise paralele, completând lacunele) – de la începutul culegerii de povești și până la întreruperea bruscă a manuscrisului la Noaptea a optzeci și cincea, în mijlocul poveștii despre „Calul de abanos“. Ajunsă aici, traducătoarea a trebuit să decidă după care alte versiuni să continue povestirea celor șaisprezece Nopți rămase și s-a oprit asupra renumitei ediții a arabistului tunisian Mahmud Țarsuna, alcătuită în 1979 pe baza a cinci manuscrise ale textului, provenite din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și păstrate la Paris și Tunis. Acestei ediții îi lipsește însă sfârșitul, respectiv încheierea poveștii-cadru care îmbrățișează toate celelalte povești. Claudia Ott i-a adăugat traducerii sale și acest pasaj final, recurgând la ediția arabă a unui al șaselea manuscris (datat 1836 și descoperit în Algeria), îngrijită de filologul algerian Suraybiț Ahmad Suraybiț: „Preamărite stăpâne – așa i se adresează în încheiere Dunyazada califului, pledând pentru grațierea surorii ei –, Șeherezada, soția ta, a rămas grea. Poate că Allah îți va dărui prin ea un fiu pe care, privindu-l, ochiul tău să se îmblânzească și sufletul tău să se bucure. – Auzindu-i vorbele, califul ridică amenințarea de pe Șeherezada, lăsând-o de-aci înainte să se bucure de-o viață tihnită printre tovarășele și slujitoarele ei. Lăudat fie Allah, Atotputernicul, stăpânul locuitorilor lumii!“
O sută și una de nopți funcționează în ansamblu după un principiu tradițional, caracteristic celor O mie și una de nopți, precum și altor opere epice din literatura universală – cel al poveștii-cadru în interiorul căreia se desfășoară diferite alte povești. Textul este un document al prozei narative arabe clasice, având totodată și caracteristicile literaturii de divertisment, scrise pe înțelesul unui public larg, cu puternice elemente de oralitate, și care își captivează și amuză cititorul (sau ascultătorul). Dialogurile sunt foarte frecvente în cele O sută și una de nopți; o precizare e aici necesară: califii și emirii sunt chiar și ei tutuiți de slujitorii lor, araba necunoscând, după cum arată Claudia Ott, formula de adresare cu „Dumneavoastră“. Textul este adeseori concis, ceea ce nu exclude pe alocuri nici unele serii sinonimice care țin de o retorică a narațiunii arabe, și nici anumite formule repetitive, uneori cu mici variațiuni, care dau un farmec aparte acestor povești, ca de pildă în scenele de luptă: „…dintr-o singură lovitură îl descăpățână la fel de lesne cum ai reteza, hârști! o trestie de scris“; sau: „…se năpusti asupra-i așa cum vulturul tabără din nori asupra prăzii“; sau: „răsărise un războinic călare aidoma unui munte înfricoșător dintr-o mare învolburată“; sau: „Și smulgându-l din șa, atâta-l scutură și zgâlțână și vântură până ce aceluia îi zbură turbanul de pe cap“; sau: „Mă jur pe Allah, îi voi trage-o papară, că și unei fete cu negre plete i-ar încărunți părul de groază!“, cu variațiunea: „i-am tras o papară, de-ar fi încărunțit până și pruncii!“. Sau, în fine, formula de încheiere cu bine a fiecărei povești: „Și de-aci înainte, [trăiră] bucurându-se de viață, mâncând și bând cele mai minunate bucate și băuturi, până ce în cele din urmă sfârșitul, care nu ocolește pe nimeni, îl ajunse și pe ei.“
Un cuvânt despre traducerea în română: când am început să lucrez la versiunea română a celor O sută și una de nopți, m-am gândit mai întâi să refac, în semn de omagiu nostalgic, stilul și limba incomparabilei, somptuoasei tălmăciri a celor O mie și una de nopți ieșite de sub pana lui Haralambie Grămescu. Dar mi-am dat seama curând că, în ciuda unor asemănări între ele, cele două opere sunt, totuși, sensibil diferite, și că până și simpla comparare a întinderii celor două culegeri de povești impune o altă abordare – una se desfășoară cu mare amploare și cere acomodarea la un timp mai „încet“, cealaltă, în schimb, e succintă, mai nervoasă și cu o viteză crescută. M-am decis, așadar, pentru o exprimare în general mai alertă, directă, concentrată, populară și colorată, uneori cu piper și cu un haz mai ascuțit, care alternează, desigur, cu pasajele reflexive și poetice. Glosarul de mici dimensiuni de la sfârșit ar vrea să reamintească unora din cititori de înțelesul unor cuvinte azi căzute în uitare, la care ar fi fost totuși păcat să renunț, fiindcă și ele dau savoare limbii.