România pășește hotărât pe calea unei industrializări raționale susținute, industrializare bazată pe principiul necesității și al eficienței. Ritmul de creștere economică al țării noastre l-a depășit pe acela al țărilor industrializate. În numai trei ani, industria noastră a crescut cu 33% și a ajuns să acopere, din producția proprie, aproape 50% din nevoile interne. Peste încă doi ani, procentul va crește la 70%. România dispune de o foarte activă industrie extractivă, metalurgică, constructoare de mașini și chiar aviatică.
Lungimea căilor ferate a juns la 11.000 de kilometri.În acești ani, bugetul statului a fost mereu excedentar, iar leul este una dintre puținele monede convertibile în aur.
În numai câțiva ani, populația Bucureștiului s-a dublat, iar capitala României a devenit un oraș care ambiționează să concureze cu marile centre urbane contemporane.
Țărănimea a fost împroprietărită, astfel încât 89,6% din suprafața cultivabilă a țării se găsește în proprietatea sa. Vitele, oile, păsările, porcii, nu lipsesc din gospodăria niciunui țăran. S-au construit, în mediul rural, dispensare și s-au ridicat, pretutindeni, școli noi. În rândurile generațiilor tinere nu mai există analfabeți la sate.
În domeniul culturii, de asemenea, România cunoaște o adevărată explozie creatoare – de pildă, producția editorială a României este cât producțiile similare ale Spaniei și Ungariei, luate la un loc. Muzica, artele plastice, școlile românești de matematică și de medicină, de exemplu, se bucură de un binemeritat prestigiu internațional. Putem vorbi, așadar, cu mândrie și cu îndreptățire, despre un veritabil “miracol românesc”.
S-ar putea să nu vă vină să credeți, dar toate afirmațiile și cifrele de mai sus sunt corecte. La timpul prezent. Un prezent românesc situat între anii 1920-1929. Astăzi, prezentul de atunci a devenit trecut și, din păcate, nici viitorul nu mai e ce-a fost.