Simbolul venețian
prin excelență nu este, in conștiința publică, nici Palatul
Dogilor, nici leul inaripat, nici Piața San Marco, nici Canal
Grande, nici celebrul carnaval și nici măcar festivalul de film, ci
un mijloc de transport: gondola (foto 1), ambarcațiunea asimetrică,
cu fundul plat, obligatoriu vopsită in negru, lungă de aproape
unsprezece metri și lată de un metru și jumătate, cu vârfurile
curbate la prora și la pupa, propulsată de bătaia unei singure rame
mânuite de lopătarul postat in picioare in
stânga-spate.
In pofida istoriei
lor aproape milenare (prima mențiune datează de prin anul 1100),
gondolele și gondolierii supraviețuiesc in Veneția zilelor noastre
numai spre delectarea turiștilor. Cuvântul insă, trecut in franceză
și engleză și iradiat de acolo cu noi sensuri, și-a asigurat
posteritatea.
Franceza este limba
care a strămutat gondola, prin formele ei rotunjite, de pe canalele
lagunei in saloane: fotoliile (foto 2) și canapelele gondolă, cu
spătarul și cu rezemătoarele pentru brațe puternic curbate s-au
născut in Franța spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și au fost
la mare preț sub Restaurație (1814-1830), dar trăiesc onorabil până
in zilele noastre.
Tot franceza pare a
fi aplicat numele venerabilei ambarcațiuni venețiene mobilierului
comercial modern, cu acces din toate părțile, pe care sunt etalate
mărfurile in magazinele cu autoservire – foto 3. (Interesant este
că, la data ediției a doua a DCR – 1997 -, dicționarele italiene nu
consemnau acest sens al gondolei, dar ultima ediție Zingarelli o
face, sub presiunea limbajului globalizant al
marketingului.)
In franceză, prima
atestare este din 1973 și glosarea din paranteză (“petits
présentoirs verticaux”) ne face să credem că era intr-adevăr un
cuvânt nou. Franceza a mers chiar mai departe, transferând
gondolierului sarcinile de aprovizionare a gondolei din
supermagazine și hipermarketuri. Iar “tête de gondole” (rom. cap de
gondolă, cap de raft) desemnează locurile cele mai expuse
privirilor și prin fața cărora trec cei mai mulți cumpărători,
asigurând șanse sporite de vânzare (și, in consecință, taxe
suplimentare plătite de producător pentru a ocupa rafturile
respective).
Inainte de a trece
la sensurile dezvoltate de engleză, trebuie să mărturisim că nu
avem dovezi lingvistice sau extralingvistice care să confirme că
franceza este limba care a numit “gondolă” etalajul din magazine.
Am presupus că este un galicism judecând după faptul că nu toate
dicționarele limbii engleze consemnează sensul din marketing (ceea
ce ar dovedi că nu este generalizat) și judecând după dezvoltările
“gondolier” și “cap de gondolă” din franceză.
Pentru engleza din
America, nu liniile pupei și prorei curbate in văzduh, care i-au
impresionat pe europeni, au contat, ci platitudinea fundului
cufundat in apă, astfel că orice ambarcațiune cu coca retezată și
prora inălțată care plutea pe Mississippi era o “gondola”. Iar
atunci când s-au născut dirijabilele, nacela cu forme rotunjite
suspendată sub ele a fost numită tot “gondola”. Mecanismul de
transfer al numelui către cabinele atârnate de cablu (foto 4) care
transportă pasageri pe pârtiile de schi este cât se poate de
transparent și de previzibil.
In română avem și
gondola comercială (“Amenajări spații comerciale, producție de
mobilier comercial de tip Expo Wall, slat-wall, gondole, mobilier
din PAL melaminat, orice tip de mobilier din PAL și metal,
accesorii din sticlă, plexic…” web-list.ro 2 IV 07), și gondola
turistică (“In Borșa va funcționa o pârtie cu gondolă”, Glasul
Maramureșului 1 VI 09) dar și o struțocămilă născută din
incrucișare telefericului cu gondola: “Mamaia se va dota, din luna
iunie, cu o telegondolă, tip teleferic”, Adev. 16 IV 04 p.
10.
Cea mai mare și
incă neelucidată enigmă din domeniul gondolelor este, fără
indoială, apariția primei femei-gondolier. In 2009, toată presa
anunța feminist-triumfalist: “Veneția are prima femeie gondolier,
după 900 de ani de monopol masculin” (realitatea.net, 27 VI 09).
Cât pe ce să credem, numai că… in 2007 “România liberă” anunța
intr-un titlu de-o șchioapă “Prima femeie gondolier” (R.l. 5 IV 07
p. 16). Și dacă mai coborâm câteva decenii, găsim in 1974 vestirea
primei femei care a spart un monopol masculin: “După prima
femeie-toreador, acum a apărut și prima femeie-gondolier. Este
vorba de venețiana L.B., in vârstă de 22 de ani” (Săpt. 4 X 74 p.
5). Ne vom opri aici, pentru că ne roade viermele unui vis urât: și
dacă, mânați de curiozitate, vom cobori tot mai mult și vom
descoperi că primul gondolier a fost de fapt o ea…?
Exemplificări și
datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți
găsi in ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente),
aflat in pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făramiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți.