Monitor, cuvânt latin împrumutat de toate limbile de cultură (în
română este explicat prin franceză și prin latină) și-a îmbogățit
în ultima vreme, sub influența englezei americane, sensurile și
familia lexicală. Lat. monitor “sfătuitor; cel care avertizează,
care previne”, format din monitum, participiul trecut al lui monere
“a avertiza”, stă la baza cultismelor din franceză (moniteur),
spaniolă, portugheză (monitor), italiană (monitore) și din
engleză.
Înainte de a trece în revistă evoluția recentă a monitorului în
română, să ne întoarcem spre începuturile lui, care nu sunt lipsite
de interes și de un farmec desuet.
În Roma antică, monitorul avea mai multe funcții: de asistent care
îl însoțea în for pe un orator spre a-i aminti documentele și
faptele la care trebuia să facă referire în timpul perorației; de
sufleur pentru actori; de însoțitor al stăpânului pe străzile Romei
pentru a-i aminti numele persoanelor cu care se întâlnea; de
supraveghetor al tinerilor care se antrenau pe Câmpul lui Marte; de
supraveghetor al ceremoniilor sacre etc.
Sensul cel mai vechi (astăzi chiar învechit) cu care apare cuvântul
în limbile de cultură (în franceză este consemnat din sec. al
XV-lea, iar în engleză de la mijlocul sec. al XVI-lea) este cel din
învățământ, unde monitorul era elevul mai mare sau mai sârguincios
desemnat de învățător spre a-și ajuta colegii la lecții și a-i
supraveghea să păstreze ordinea.
Șopârla africană din familia varanidelor a căpătat, se pare, numele
de monitor în clasificarea lui Linné, odată cu care s-a răspândit
în toate limbile. Arabul waral, waran “șopârlă” a fost latinizat
Varanus și a fost glosat de Linné prin latinescul monitor datorită
obiceiului șopârlelor de a se așeza pe cele două labe posterioare
pentru a supraveghea împrejurimile. Despre varanul de Nil se spune
că avertizează populația cu privire la prezența crocodililor. Și se
mai spune despre monitori că sunt animale foarte inteligente – un
motiv mai mult decât suficient pentru a le folosi drept animale de
companie (să fie la cine le are!).
Vasul de război USS Monitor, care a dat numele unei întregi familii
de cuirasate ușoare cu turelă (prezente și astăzi în dicționare,
sub numele de monitor, chiar dacă armata nu le mai folosește de
multă vreme) a fost lansat la apă în 1862. Era în timpul Războiului
de Secesiune. Sudul fusese supus unei blocade maritime, pe care
dorea să o spargă, așa că începuse construirea unei flote de
cuirasate cu vele. Nordul avea nevoie rapid de un model de cuirasat
superior, pe care, în urma unui concurs de proiecte, l-a construit,
în numai 100 de zile, un inginer de origine suedeză, John Ericsson.
Concepția era revoluționară: coca din metal în loc de lemn,
propulsia cu elice în locul velaturii, puntea joasă, aproape la
nivelul apei, și o turelă centrală care apăra două tunuri
puternice. Era un mic monstru de metal care naviga execrabil (a
fost cât pe ce să eșueze în primul drum spre teatrul de luptă din
sud), dar turela rotativă îl scutea de manevre inutile în jurul
inamicului, iar blindajul îl făcea impenetrabil la obuzele dușmane.
Constructorul îl botezase Monitor pentru că urma să-i avertizeze pe
confederații sudiști ce pățesc dacă vor să continue războiul și pe
europeni ce-i așteaptă dacă le trece cumva prin cap să-i ajute pe
secesioniști… USS Monitor a câștigat confruntarea directă cu
monstrul flotilei de război sudiste, cuirasatul Merrimack, pe care
l-a umilit punându-l pe fugă, dar șase luni mai târziu, în drum
spre următoarea misiune, s-a scufundat. Trăise însă destul ca să
intre în istorie, făcându-și datoria… În 1973, locul unde a
naufragiat a fost proclamat “sanctuar marin”.
Ne-am luat cu vorba despre monitorii-persoane, despre
monitorii-ființe și despre primul monitor-obiect și nu mai avem
timp să ne ocupăm de evoluțiile contemporane ale cuvântului… Rămâne
pe data viitoare.
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (“Dicționarul de Cuvinte Recente”), aflat în pregătire la Editura Logos.
Cuvinte cheie: monitor, varan
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de
spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist
(Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi
redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la
Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991),
editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și
publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia.
Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela
Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire
Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă
nepoți. Are un nepot.
Foto:
1. Varanus exanthematicus
2. USS Monitor