In Roma antică, patronus (din pater,
patris) era șeful de familie gentilică apărător al clienților
săi (plebei, sclavi eliberați). Mai târziu, in latina Bisericii,
patronus era sfântul sub a cărui protecție se aflau atât
indivizii, prin atribuirea numelui de botez, cât și comunitățile
(orașe, biserici etc.), prin inchinare.
In franceză, căreia româna ii datorează sensurile
actuale ale lui patron, ințelesul de “proprietar al unei
firme” a apărut pe la jumătatea secolului al XIX-lea, prin adaptare
la modelul capitalist a sensului mai vechi de “stăpân, persoană
care le comandă zilierilor, ucenicilor etc.”.
Patronimul (numele patronimic) este
numele de familie transmis pe linie paternă, adăugat numelui de
botez (prenumele, antroponimul). Spre deosebire de numele de botez,
care ne reprezintă in relația transcendentă cu divinitatea, numele
de familie ne plasează intr-o descendență biologic-civilă.
După acest succint și fatalmente incomplet excurs
diacronic, să revenim in zilele noastre, indicând un fenomen pe
care, in lipsa unui termen specializat, il vom numi patronimizare:
proliferarea derivatelor din patronimele unor personaje care țin
capul de afiș al vieții publice.
Primul pe lista noastră este Marian Vanghelie,
cel care, pentru că este, nu ne lasă să fim. Două sunt
substantivele alături de care primarul pesedist a rămas in istorie:
revelionul și paranghelia. Revelionul marca Vanghelie, sau
vanghelionul (“De «Vanghelion» am mâncat și noi somon”,
Cotid. din 2 I 06), organizat la preț redus pentru pensionari,
șomeri și alte categorii de votanți ai stângii… vanghelice, a făcut
in ultimii ani deliciul presei prin inghiontelile pe care le-a
prilejuit de fiecare dată scoaterea la vânzare a biletelor. Dar nu
numai revelionul, ci orice paranghelie organizată de Vanghelie
(numită paravanghelie) in scopuri electorale atrage muștele
media (“«Paravanghelie» de zece miliarde de lei. Primarul
sectorului 5 vrea să-și refacă imaginea publică inainte de
alegeri”, Adev. 6 III 04 p. 12), care s-au intrecut in a vesti
nașterea unui cuvânt generic pentru pleașca oferită de Vanghelie:
vangheliada (“La petrecerea pe care insuși Vanghelie a
numit-o «Vangheliada» au fost invitate peste 6.000 de cadre
didactice, pentru care s-a pregătit o masă imbelșugată, distracția
fiind asigurată de formații de muzică populară, ușoară și latino”,
Z. de Iași 20 III 08).
Unii răuvoitori au mers mai departe, aplicând
termenul vangheliadă, incărcat de dispreț, oricărei tratații
in scopuri populist-electorale de la care, gratuită fiind, nici nu
poți avea pretenții (un obraz subțire, nemulțumit de organizarea
defectuoasă a spectacolului unei vedete pop internaționale, spunea
că “A fost, totuși, un concert cu un milion două sute cel mai
ieftin bilet, nu o vangheliadă cu mici și bere”, Z.fin. 27 VIII
09). Și totuși, vangheliada nu trebuie redusă la mâncare, băutură
și distracție fără plată. Ea desemnează și lungul drum, presărat cu
peripeții, al lui Vanghelie de la anunțarea candidaturii până la
victoria sau infrângerea in alegeri: “«Vangheliada» electorală a
inceput cu o paranghelie” (G. 21 III 08 p. 4). Un
Vanghelie-show (G. 27 VII 06 p. 4) in tușe groase.
Modelul Vanghelie, felul lui de a vedea
lumea, de a-și exprima opiniile și judecățile și de a stabili
prioritățile și căile de acțiune – toate acestea trebuia să poarte
un nume, iar el a fost găsit, se pare, de un alt răsfățat (de
presă) cugetător al neamului: “Vicepreședintele
PSD Ilfov, Gigi Nețoiu, a mai acuzat ieri «vanghelismul» din PSD”,
Z. de Iași 17 I 09.
A impune standardele culturale, științifice și
morale ale lui Vanghelie – asta vrea să insemne verbul a
vangheliza (“Dacă gramatica nu e studiată corect, vom
avea «succesuri» și vom vangheliza limba română”, mediafax.ro 16 II
10). Dar și a ajunge sub dominația lui Vanghelie tot a se
vangheliza se numește (“«PSD s-a vanghelizat… Dacă s-a ajuns
ca Marian Vanghelie să propună excluderea lui Miron
Mitrea din partid, atunci lucrurile se complică in PSD,
fiind de așteptat răsturnări spectaculoase in acest partid», a spus
Simirad”, mediafax.ro 24 IX 09).
Infinitivul lung vanghelizare a
ajuns să constituie temă de interogare fals dilematică asupra
specificului național: “Ce vrea să insemne vanghelizarea? Nu
este o generalizare fără temei chiar și dacă ne referim doar la
vanghelizarea politicii?” (ziare.com 19 II 10).
Va fi fiind, de acord!, excesiv să vorbim
despre vanghelizarea politicii, dar adjectivul vanghelizat
s-a lipit “ca marca de scrisoare” de numele partidului care l-a
primit in sânul său, l-a crescut, l-a scos in față și a făcut din
Vanghelie un simbol: “chipul vanghelizat al partidului” (ziare.com
25 II 10).
Despre cealaltă generoasă sursă de
postpatronime, data viitoare!
Exemplificări și datări pentru sensurile și
cuvintele noi din acest articol veți găsi in ediția a treia a DCR
(Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat in pregătire la Editura
Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făramiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți.