Din aceeași tipologie umană cu ființa vanghelică
și cu aceeași (dacă nu chiar mai mare) putere de a atrage privirile
și a stârni comentarii este Gigi Becali, “latifundiarul din
Pipera”, “finanțatorul Stelei”, “războinicul luminii”, fumător cu
portțigaretul, delicat mânuitor al răngii in repararea
automobilelor de lux și adept al pungii de plastic pe post de
portofel pentru valută. Numele său a inflăcărat imaginația
derivativă a jurnaliștilor, dând naștere unei adevărate familii de
cuvinte, dintre care cel puțin două sunt
polisemantice.
Adjectivul
becalian (a cum le zice și le face Becali, mai rar!) era
previzibil, toate personalitățile având un adjectiv format cu
sufixul -an (iliescian, băsescian, chiar
păunescian sau, pentru cunoscători, cioculescian sau
cioranian), așa că ne vom ocupa nu de el, ci de
substantivele pe care le acompaniază, formând impreună memorabile
și inseparabile sintagme: bălăcăreli becaliene (G. 29 I 08 p. 12);
gest becalian – de a achita o notă de plată (Tribuna 11 V 09) sau
de a impărți bani (Ieșeanul 11 VII 08); palatul becalian (Caț. 24
III 10) și, prin generalizare, palat becalian (După afaceri 14 IX
07); recital becalian televizat (Crai nou 7 V 05); stilul becalian
de a face politică (Graiul Maramureșului 10 XI 07); șiretlic
becalian (arges.prosport.ro 14 VIII 09).
Becalismul,
substantiv polisemantic, ar reprezenta, dacă ar fi să ne luăm după
un titlu ieșean (Z. de Iași 23 IX 06), o “știință și meserie”, un
potențial intruchipat și ratat in concretizare. Un bau-bau pentru
apărătorii valorilor europene care, când il văd pe Gigi Becali in
acțiune, răsuflă ușurați și nu se mai tem de amenințarea
naționalismului, a ortodoxiei sau a valorilor familiale (intr-un
cuvânt, de românismul devenit, din filozofie, sfadă de precupețe).
Al doilea sens ar fi cel politic-economic, modelul de capitalism
românesc, autocratic și analfabet, care “produce spiritelor fine o
ușoară greață de democrație și majorității o grețoasă poftă de
becalism” (Cotid. 4 X 07) sau, intr-o sintetizare nemiloasă:
“Avatarurile persoanei in fața istoriei, de la comunism la
becalism” (“22” 9 III 07). Noroc, insă, că românul majoritar,
privitor la televizor pe canalele cu puțin fotbal și multe
bălăcăreli, nu-l prea ia in serios pe Gigi al nostru (ce-i drept,
nici nu zapează pe alt post) atunci când debitează becalisme, adică
aruncă fumigene declarative (“Mircea Sandu a precizat la gsp.tv:
Astea sunt becalisme”, Lib. 3 IX 08). Mai jos de aceste becalisme,
se pare, nu e cu putință nimic.
Becaliada,
substantiv format, prin sufixarea cu -iadă a numelui
complexului personaj, este și ea polisemantică, reflectând una sau
alta dintre numeroasele sale fațete: de patron de club de fotbal
curtat de televiziuni (“Vine Becaliada de toamnă s…t Steaua s-a
calificat in grupele Ligii Campionilor, performanță remarcabilă,
dar, in același timp, Gigi Becali s-a calificat in topul
aparițiilor media”, Crișana 25 VIII 06); de patron de club de
fotbal care, fiindcă poate, face ce vrea (“Patronul Stelei iși vede
liniștit de treabă, chiar dacă luptă după alte reguli și cu arme
neconvenționale. Competiția numită oficial Liga I s-a transformat
in «Becaliadă», după modelul celebrelor «Spartachiade» sau
«Daciade» din anii comunismului”, Ev.z. 1 IV 08); de haiduc al
neamului prins de poteră și priponit (“A inceput «Becaliada».
Isteria creată in jurul arestării lui Gigi Becali pare să fie
picătura care umple paharul frustrărilor acumulate in sânul
poporului român”, Arcașu 7 IV 09).
Nota bene. A
nu se confunda becaliada Gigi cu campania de transferare a unor
fotbaliști români in străinătate, pe ale cărei baricade a luptat
victorios vărul Giovanni (“Becaliada in Spania s…t Giovanni Becali
a luat primul avion spre Spania, țara tuturor transferurilor”, Z.
13 I 99) sau becaliada stelistă a lui Gigi cu cea dinamovistă a
aceluiași văr Giovanni (“Becaliada s-a mutat la Dinamo. Deși
președintele CA, Nicolae Badea, hotărâse menținerea antrenorului
Dario Bonetti in funcție, Giovanni Becali, impreună cu Borcea și
Turcu, au decis demiterea italianului”, Z. de Iași 5 X
09).
Becalizarea
ar fi procesul de generalizare a comportamentelor și valorilor
becaliene la nivelul intregii societăți. “Când a spus că nu se teme
nici de becalizare, nici de imbecilizare, ci de imbecalizare,
Octavian Paler a dat glas unei neliniști pe care au incercat-o
mulți, fără să aibă arta calamburului” (Ev.z. 20 III 07 p. 15). Un
pericol pe care se angaja să-l combată, in parlamentarele locale,
“spiritul PIN – anticorupție, oameni de calitate și ofensivă
impotriva imbecalizării” (G. 22 X 08 p. 4). Un an mai târziu,
făcând bilanțul europarlamentarelor, același ziar titra: “Varză de
Bruxelles – Euro Becali și Elena lui Tata reprezintă România” (G. 8
VI 09 p. 1).
Totul este insă
acoperit de un hohot batjocoritor: “Mi-am tras glob,
hahalerelor!”
Exemplificări și
datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți
găsi in ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente),
aflat in pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făramiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți.