Undeva, între strada Răsăritului și cea a Apusului, pe bulevardul alocat cândva Armatei Poporului, dar “retrocedat” postdecembrist lui Iuliu Maniu, după Piața Veteranilor, este Piața Gorjului. De ce “a Gorjului” printre militari și veterani, nu știu. Cum nu știu de ce strada Conductei, care mărginește Piața Gorjului, alături de cea a Dreptății, a fost rebotezată Cernișoarei.
În ciuda aparențelor, Piața Gorjului este un microunivers plin de mistere etalate în văzul tuturor. Cel mai impunător este misterul noilor clădiri care se ridică în jurul ei. La ce servesc ele? Cine stă sau lucrează în ele? O întrebare la care probabil că nici primăria și nici proprietarii nu au un răspuns limpede. Important este că s-au ridicat câte patru, cinci etaje falnice, unele cu termopan, altele încă știrbe, deși cea mai nefericită dintre ele a fost lăsată cu stâlpii dezgoliți și fier-betonul întins spre cer începând de la etajul trei. Cu toate acestea, la etajul întâi al respectivei clădiri, un banner anunță că Restaurantul “Godfather’s Grand Ballroom” (de unde se poate deduce că în zonă s-ar vorbi fluent limba engleză) organizează nunți, botezuri, cumetrii. Nici vorbă, așadar, de concurență neloială cu celelalte “lăcașuri de cultură și socializare” similare și ascunse prin vecinătate, unde se poate bea “una mică” până-n zori, cu plata ulterioră în zi de muncă și saci de cărat.În piața propriu-zisă, misterele sunt protejate de umbră, atât în hala întunecoasă, cât și în afara ei, sub copertinele înghesuite una în alta. Aceeași marfă are prețuri ușor diferite, despre toate fructele (de la mere la portocale sau cireșe) stă scris că sunt f.f.f.f.f.f. dulci, ceea ce însă nu explică cum cel puțin una dintre permanentele vânzătoare de zarzavaturi (blondă, aur, blugi) pleacă acasă într-un Volkswagen Passat, iar cea de la fructe face zilnic parada modei și a cosmeticii la taraba cea mai vizibilă dinspre stradă.
Mulțimea chioșcurilor de ziare de jur împrejurul pieței, nouă la număr, unele chiar față în față sau alături, dovedește însă un interes deosebit al localnicilor pentru presă, literatură, filme, sex, modă, integrame etc. Deși, după vorbă, după port, nu s-ar zice. Oamenii nu par a fi deloc înstăriți, pensionarii trăgând căruțul sunt mulți, țiganii sunt nelipsiți, dar ei nu citesc, ci vând papuci, cuverturi și geci. La concurență cu lectura pare a fi pescuitul, probabil în lacul Morii (dar acolo este piața Crângași), dat fiind oferta largă de tot felul de undițe și accesorii indispensabile acestui sport, pare-se foarte popular. În rest, labirintul pieței ascunde un număr variabil, dar considerabil de alimentare, așa încât este de presupus că oamenii pot cu greu să se hotărască în fața unei asemenea bogății de salamuri, afumături și telemele, mai mult sau prea puțin variate.
Ar mai fi misterul păstrării intacte a înălțimii mormanelor de gunoaie din cele două extremități “cernișorene” și “dreptățești” ale pieței: amplitudinea mormanelor de resturi, cutii și alte produse rezultate din comerț nici nu scade, nici nu crește (deci cineva le mai ridică din când în când), doar miasmele emanate cresc constant pe timpul verii și scad corespunzător spre iarnă.
Având, însă, preocupările dominante mai sus bănuite și pomenite, locuitorii din numeroasele și înaltele blocuri muncitorești dimprejur nu par a fi deloc frământați sau deranjați de aceste mistere. Ei sunt mulțumiți că piața este aproape (vai de bogătanii ăia din centru, care trebuie să se ducă cu mașina după o roșie sau o brânză), că nu este prea scumpă (deși aici părerile sunt împărțite) și că, în general, găsești cam tot ce-ți trebuie. În rest, cui nu-i place, să se ducă unde-o ști.