Combinatul de la Galati a incheiat anul 2005 cu un minus de 30 mil. euro, dupa ce in 2004 a raportat un profit record de 345 mil. euro.
Multimiliardarul de origine indiana Lakshmi Mittal, cotat printre cei mai bogati trei oameni ai lumii, a pierdut anul trecut bani in Romania, in conditiile in care operatiunile locale ale grupului sau siderurgic au incheiat in ansamblu “pe minus”.
Combinatul siderurgic de la Galati, una din primele trei companii din Romania – detinuta de cel mai mare producator de otel din lume, Mittal Steel, a incheiat 2005 cu pierderi de 109 mil. RON (30 mil. euro), provocate “in principal din cauza efectuarii unor plati de peste 40 mil. $ (33 mil. euro) catre o companie, ca urmare a unui arbitraj international”, dupa cum au explicat ieri reprezentantii firmei.
Datoriile datau de dinainte de privatizarea Sidex si au fost incluse in contractul de vanzare – cumparare incheiat de autoritatile romane cu grupul LNM Holdings, acum parte a grupului Mittal Steel.
Compania care a castigat arbitrajul international cu Mittal Steel Galati este casa de comert anglo – romana Sidex International PLC, cu sediul la Londra, afirma surse de pe piata.
Casa de comert anglo – romana Sidex International a fost creata in 1997 pentru derularea creditului revolving de 100 mil. $ contractat pentru plata de materii prime de la sindicatul bancar format din bancile Credit Suisse First Boston – Z?rich si BNP Paribas – Geneva, si ai carei actionari erau Sidex SA Galati si Balli Steel, potrivit informatiilor din piata. Sidex International este acum sub controlul unor oameni de afaceri englezi, arata ultimele informatii disponibile.
La momentul privatizarii, Sidex Galati ramasese cu un sold debitor de circa 25 mil. $, Mittal fiind ulterior in proceduri de arbitraj cu Sidex International pe acest subiect. Decizia arbitrilor internationali a fost ca Mittal Galati sa-si achite datoriile de peste 40 mil. $ catre Sidex International.
“Daca nu ar fi fost luate in considerare platile exceptionale, nu am fi iesit pe pierdere”, a precizat Hans Ludwig Rosenstock, directorul de operatiuni al combinatului.
Cifra de afaceri a combinatului a scazut anul trecut in lei de la 6,68 mld. RON in 2004 la 6,35 mld. RON (1,7 mld. euro). Raportat la euro, afacerile combinatului insa au crescut cu 6,7%, pe fondul deprecierii monedei unice fata de leu.
Portofoliul lui Mittal in Romania mai cuprinde pe langa combinatul de la Galati, unitati de productie la Roman, Hunedoara si Iasi, la care se adauga operatorul portuar Romportmet Galati.
Pe langa platile catre Sidex International, combinatul din Galati a rambursat autoritatilor o suma de 14,5 mil. $ (12 mil. euro), considerata de catre Consiliul Concurentei drept ajutor de stat acordat ilegal.
Compania a mai platit in ultimul trimestru din 2005 si in primul trimestru din 2006 datorii restante, unele de dinainte de privatizare, la bugetul de asigurari de sanatate, de 60 mil. $ (50 mil. euro).
De asemenea, a fost rambursat un imprumut de 15 mil. $ (12,5 mil. euro) contractat inainte de 2001 de la Ministerul Finantelor.
Mittal Steel Galati a avut cel mai bun rezultat in 2004, cand castigul net s-a ridicat la aproape 345 mil. euro.
“In 2004, a avut loc un boom la nivelul industriei siderurgice mondiale. In 2005, am realizat ca am furnizat produse care au fost stocate de clienti, pe fondul cresterii pretului la otel. Aceasta a dus la reducerea comenzilor noi, ceea ce a avut ca rezultat scaderea preturilor produselor. Ca reactie, noi am redus productia. Scaderea comenzilor si a preturilor produselor, coroborata cu cresterea preturilor la materiile prime si la energie, a afectat marja de profit”, explica Surojit Ghosh, directorul financiar al combinatului.
El a adaugat ca la factorii care au afectat rezultatele se adauga aprecierea leului de pe urma careia s-au pierdut 16 mil. $ (13,3 mil. euro).
Grupul condus de Mittal a achizitionat Sidex Galati in 2001, moment in care combinatul inregistra pierderi de 1 mil. $ pe zi.
Valoarea contractului de privatizare a fost de 500 mil. $, din care pretul pe actiuni esalonat pe mai multe transe s-a ridicat la 70 mil. $.
Programul de investitii asumat la privatizare, in valoare de 351 mil. $ pe 10 ani, a fost depasit in primii patru ani de management, cand valoarea acestora a ajuns la 366 mil. $, sustin oficialii Mittal Steel Galati.
Indienii au renegociat contractele cu furnizorii si cu casele de comert si au reasezat businessul companiei, care exporta pe piata internationala doua treimi din productia proprie.
Productia de otel a combinatului a fost anul trecut de circa 4 mil. tone, cu putin sub cea inregistrata in anul anterior.
Numarul de angajati este de circa 17.000, insa managementul doreste sa faca noi reduceri de personal, fara sa indice marimea acestora.
adrian.mirsanu@zf.ro