Autoritatile poloneze au desemnat grupul siderurgic LNM, controlat de omul de afaceri indian Lakshmi Mittal, drept candidatul favorit pentru preluarea combinatului PHS, o eventuala achizitie urmand sa formeze cel mai puternic producator de otel din centrul Europei.
Trezoreria poloneza a anuntat, ieri, ca reprezentantii LNM vor lua parte la etapa finala a negocierilor pentru privatizarea celei mai mari companii siderurgice din tara.
LNM, al doilea producator de profil din lume dupa Arcelor (Luxemburg), a avut castig de cauza in detrimentul rivalului US Steel, cel mai mare grup siderurgic din SUA.
Cele doua companii isi disputa dominatia pe piata din regiune, dupa ce au realizat achizitii in statele vecine – Cehia, Slovacia, Romania si Serbia. Programele de extindere sunt stimulate de perspectivele solide de crestere si de iminenta aderare la Uniunea Europeana a tarilor din centrul Europei.
“Am decis sa negociem in exclusivitate de acum inainte cu LNM Group. Fara indoiala, oferta inaintata de aceasta companie a fost cea mai buna”, a precizat ministrul polonez al Trezoreriei, Piotr Czyzewski, adaugand ca daca aceste discutii esueaza, autoritatile vor relua negocierile cu US Steel.
Privatizarea PHS – una dintre cele mai ample operatiuni din acest fel prevazuta pentru acest an in Europa – este evaluata la peste un miliard de dolari.
O eventuala preluare ar dubla capacitatea LNM Group in regiune, unde controleaza combinatele siderurgice Ispat Sidex din Romania si Nova Hut din Cehia.
Totodata, succesul LNM ar reprezenta o mare lovitura pentru rivalul US Steel, care inregistreaza performante deosebite in Slovacia si doreste sa isi consolideze pozitia in zona.
PHS are in evidenta 16.000 de muncitori si raporteaza anual vanzari de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, la o productie de circa sase milioane de tone de otel.
Grupul LNM a criticat in repetate randuri amanarea procesului de privatizare a companiei poloneze, avertizand ca atitudinea autoritatilor de la Varsovia ar putea atrage atentia Uniunii Europene, care este ingrijorata de costurile necesare redresarii industriei siderurgice din acest stat.
Potrivit unui program de restructurare aprobat de UE, subventiile de stat alocate PHS vor totaliza trei miliarde de zloti (765 milioane de dolari), pana in 2006, in schimbul diminuarii capacitatii de productie cu 789.000 tone.
Compania poloneza, care a fost formata prin fuziunea unui numar de patru combinate, va primi alte 2,4 miliarde de zloti din fonduri private, pentru derularea unui program de modernizare, in urmatorii ani. In acest fel, grupul isi va imbunatati linia de produse si va putea concura eficient rivali din vestul Europei.
O serie de analisti considera ca preluarea PHS prezinta mai multe avantaje. Pe langa accesul companiilor la o piata interna cu un potential ridicat, costul fortei de munca este mai mic, iar sursele de materie prima sunt mai apropiate de centrele de productie, comparativ cu statele din Europa de Vest.
LNM a inaintat o oferta separata pentru compania poloneza Huta Stali Czestochowa, care produce materiale pentru industria navala, initiativa incadrandu-se intr-un program de diversificare a activitatii, la nivel global.