În ultima perioadă am auzit tot mai multe opinii legate de discountul de tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea și a celor cinci SIF-uri, una dintre ele fiind expusă în Ziarul Financiar de Claudiu Negrișan, director la firma de consultanță Soar Turnaround Management și apoi reiterată și de alți oameni din piață potrivit cărora fiecare leu investit de aceste fonduri, fie din profit sau din aporturi ale acționarilor, își pierde valoarea și se transformă imediat în pierdere de 40-50% pentru acționari din cauză că leul investit va mai valora doar 0,5 lei – 0,6 lei pe bursă.
De vină ar fi, în opinia lor, discountul semnificativ la care se tranzacționează acțiunile SIF-urilor și Fondului Proprietatea față de activele pe care acestea le gestionează.
Mai concret, 1 RON VUAN (valuare unitară netă pe acțiune) valorează în prezent pe bursă circa 0,51 RON în cazul FP și între 0,41 RON și 0,59 RON în cazul celor cinci SIF-uri.
De unde și concluzia că aceste vehicule de investiții nu ar trebui să deruleze investiții și să distribuie tot profitul către acționari pentru că investițiile pe care le fac aduc mai mult pagubă acționarilor. Eventual activele lor să fie lichidate la 1 RON și distribuit acel leu către acționari care ar câștiga astfel diferența, de 0,4 – 0,6 RON, dintre prețul de pe bursă și valoarea contabilă a activelor.
Această gândire are însă o hibă pentru că în practică SIF-urile și FP pot folosi acel RON să cumpere active mai mari de un RON, poate chiar de 2-3 RON pentru că, ne place sau nu să credem, majoritatea companiilor sunt evaluate sub valoarea activelor nete (valoare contabilă) din cauza condițiilor economice vitrege atât de pe plan intern, cât și extern. Dau numai un exemplu: la cotația din prezent a acțiunilor Compa cineva ar putea teoretic să cumpere activele nete ale producătorului de piese auto în valoare de 303 mil. lei cu 90,6 mil. lei, cât valorează compania pe bursă. Sunt de părere că nu leul adus de acționari în fonduri sau reinvestit se tranzacționează cu discount pe bursă, ci activele neperformante deja existente în cadrul acestor societăți. Spre exemplu, în calculul activelor Fondului Proprietatea de la 31 decembrie 2011 Hidroelectrica era evaluată la nu mai puțin de 3,9 miliarde de euro (cât este valoarea contabilă a companiei) în condițiile în care producătorul de energie abia a realizat anul trecut un profit de 2 mil. euro și anul acesta nu așteaptă un câștig mai mare de 10 mil. euro. Ați plăti 3,9 miliarde de euro pentru o companie care face profit de 2-10 mil. euro pe an ? Nici investitorii de pe bursă. Din această cauză indicatorul valorii activului net al fondului poate crea o imagine falsă investitorilor. Rezultatele Hidroelectrica vorbesc de la sine despre discrepanța uriașă care există între “averea” de 3,5 miliarde de euro a Fondului Proprietatea pe care încearcă să o promoveze administratorul Templeton și realitățile economice ale “perlelor” energetice din portofoliul fondului care își găsesc ecoul în cotația mică de pe bursă. De asemenea, dacă acționarii nu vor permite administratorilor SIF și Templeton să realizeze investiții pentru restructurarea portofoliului, aceștia nu pot să aibă pretenții privind obținerea unor rentabilități ridicate. Vânzarea de active dintr-un portofoliu se poate face și de către un lichidator, nu este nevoie de un administrator de fond plătit cu câteva milioane de euro pe an pentru acest lucru.
Ideal ar fi ca SIF-urile și Fondul Proprietatea să identifice oportunități de achiziții de active ieftine și să realizeze investiții în timpuri dificile precum perioada pe care o traversăm în prezent, iar atunci când condițiile economice se îmbunătățesc să le valorifice pentru obținerea unor profituri consistente. Fuga acționarilor după bani care fac presiuni asupra managementului acestor fonduri să lichideze activele nu poate avea efecte pozitive decât pe termen scurt, deși și acestea sunt discutabile. Motivul este că singurele active pe care fondurile le pot lichida în condițiile actuale la valoarea din contabilitate sunt cele foarte profitabile, cum este cazul Petrom, care oricum nu merită vândute.
Nivelul de performanță atins de Petrom anul trecut, adică un randament al activelor nete de 17,8%, abia permite acțiunilor companiei să se tranzacționeze pe bursă ușor peste valoarea lor contabilă (1,12 P/B -preț raportat la valoare contabilă).
De cealaltă parte, SIF Oltenia (SIF5), spre exemplu, a realizat anul trecut un profit net de 83,45 mil. lei la active nete în gestiune de 1,65 miliarde de lei, adică un randament al activelor puțin peste 5%. Din cauza profitabilității reduse investitorii nu sunt tentați să ofere un preț apropiat de valoarea activelor acestor societăți așa cum se întâmplă în cazul Petrom, iar performanța celorlalte SIF-uri nu diferă cu mult, acestea fiind îmbunătățite în 2011 în mod artificial ca urmare a vânzării pachetelor pe care le dețineau la BCR.
Fondul administrat de Templeton stă chiar mai prost decât SIF-urile la acest capitol, realizând anul trecut un profit de 543,8 mil. lei la active în gestiune 16 miliarde de lei, care se traduce printr-un randament foarte redus, de 3,4% și care de asemenea nu justifică tranzacționarea acțiunilor la o valoare apropiată de valoarea contabilă.
Cauzele profitabilității reduse sunt multiple și foarte greu de asociat cu eficiența administratorilor pe de o parte din cauza lipsei transparenței dar și a particularităților acestor fonduri, ale căror active au fost practic moștenite atât în cazul SIF-urilor cât și a Fondului Proprietatea.
În concluzie, fără o creștere puternică a profitabilității la nivelul fondurilor prin investiții eficiente, îmbunătățirea condițiilor economice, care să contribuie la creșterea rezultatelor companiilor din portofoliul lor, sau transparentizare (la SIF-uri și companiile de stat din portofoliul FP prin listări), discountul acțiunilor față de active nu are cum să se îngusteze semnificativ indiferent de deciziile acționarilor de lichidare a unor active din portofoliu.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.