Istoricii români încă nu au căzut de acord asupra unui verdict privind motivațiile și raționamentele lui Mihai Viteazul, domnitorul român fost ban al Craiovei și descendent al familiei domnitoare a Basarabilor, cel care la 1600 a realizat prima unire sub sceptrul său a celor trei țări românești, Valahia, Transilvania și Moldova.
Unii au mizat pe gândirea politică vizionară a lui Mihai, care ar fi purces la înfăptuirea unirii conștient de nevoia și dreptul la unitate națională a tuturor românilor din cele trei țări.
Alții susțin că Mihai a acționat doar în baza mentalităților și politicilor specifice Epocii Medievale, conform căreia ambiția unui principe domnitor nu putea fi decât aceea de a-și extinde dominația și stăpânirile și de a înlătura orice legătură de vasalitate, sporindu-și astfel atât bogăția, cât și gloria.
În fine există și teoria conform căreia Mihai ar fi întreprins cucerirea Transilvaniei și Moldovei pentru a-și asigura baza demografică și financiar-logistică necesară continuării confruntării militare cu Imperiul Otoman. Pentru fiecare dintre cele trei teorii există argumente și contraargumente ce pot fi activate în funcție de interesele politice și propagandistice aflate în joc. Cert este că până la Nicolae Bălcescu și la a sa “Istorie a românilor supt Mihai Vodă Viteazul”, publicată parțial abia în 1861, Mihai Viteazul nu a beneficiat de o poziție privilegiată și o valorizare națională nici în scrierile lui Miron Costin (“Se urâse muntenilor cu domnia lui Mihai vodă, tot cu oști și războaie”, scria cronicarul), nici în istoriografia Școlii Ardelene și cu atât mai puțin în folclorul, mitologia sau imaginarul colectiv al românilor.
Istoricul Lucian Boia afirmă fără echivoc “cum între 1830 și 1860, cu o intensificare notabilă în preajma revoluției de la 1848 și apoi a unirii, Mihai Viteazul trece printr-un proces de transfigurare, devenind, din erou creștin și războinic, un simbol al unității românești”. Mitul lui Mihai ca prim unificator de țară a fost extrem de util pentru politica și idealurile pașoptiștilor, apoi ale unioniștilor de la 1859 și în fine ale celor de la 1918.
O carte poștală (foto 1) publicată la București de Editura Minerva în 1901 adică la 300 de ani de la asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, reproducea sigiliul, semnătura, portretul voievodului și harta teritoriilor românești din acea vreme sub sugestiva inscripție “România liberă”.
După ce unirea teritorială a fost desăvârșită la 1 decembrie 1918, mitul lui Mihai a devenit util pentru stimularea unității culturale a tuturor românilor, o Ligă cu acest nume editând în 1926, cu aprobarea Ministerului Sănătății și Ocrotirii Sociale, o carte poștală (foto 2) pentru strângerea de fonduri în folosul construirii unui palat al Ligii culturale. Încă din această perioadă se conturează accentele puse pe lupta victorioasă a lui Mihai împotriva străinilor cei lacomi, perfizi și invidioși (turcii cei păgâni, nemeșii unguri, nemții, polonii) care în final doar “pe furiș” și prin trădare au reușit să-l răpună pe Viteaz.
Dictatori precum regele Carol al II-lea sau Nicolae Ceaușescu au exploatat și ei mitul lui Mihai Viteazul, cu a cărui imagine au încercat să se identifice, atât ca apărători patrioți ai neamului românesc împotriva străinătății răuvoitoare, cât și ca personalități providențiale sub autoritatea cărora trebuiau să se unească și să se supună toți românii. Nu întâmplător titlul ales de regele Carol al II-lea pentru fiul său Mihai, după ce l-a detronat la 6 iunie 1930, a fost acela de Mare Voievod de Alba Iulia; nu întâmplător, în timpul regimului Ceaușescu (oltean ca și Mihai, adică sugestia unei descendențe spirituale) au fost turnate două filme cu caracter deopotrivă hagiografic și ideologic, “Mihai Viteazul” (foto 3) și “Buzduganul cu trei peceți”, s-au ridicat statui ecvestre în marile orașe, s-au pictat fresce și tablouri.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) [i doctor (Magna cum Laude) în [tiin]e militare, a fost ofi]er în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si pres` scris` [i apoi ca ofi]er specialist în opera]ii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo [i Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagand`, r`zboi mediatic [i istorie militar` în România [i Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminic`” [i revistei “Flac`ra”.