Miza gazului descoperit în Marea Neagră, în cazul în care cantitățile identificate de Petrom și ExxonMobil în perimetrul Neptun se vor dovedi bune de comercializat, este spre ce țărm va fi construită conducta care va lega această „pungă“ de uscat.
Locul unde s-au găsit cele 42-84 de miliarde mc de gaz este la 170 km de țărmul românesc și la 220 km de țărmul Turciei la Marea Neagră. O conductă submarină costă circa 1,4 milioane de euro pe kilometru, deci ar costa circa 200 milioane de euro toată conducta spre țărm.
Practic, independența energetică a României față de importurile de gaze rusești va fi asigurată numai în contextul în care aceste cantități vor fi aduse pe piața locală.
Nu este clar în acest moment dacă austriecii și americanii sunt obligați să aducă gazul în România.
„Ar trebui să fie realizat un joint-venture între Petrom, ExxonMobil și Transgaz (operatorul național de transport de gaze naturale – n.red.) pentru construcția conductei care să aducă aceste gaze la țărm. Este o chestie de negociere. Am vorbit la Autoritatea Națională de Resurse Minerale (ANRM) pentru a începe o legislație offshore, legislație prin care se fie reglementate toate aspectele care țin de explorare, transport, taxe și redevențe. Trebuie să gândim totul pentru Marea Neagră. Nu vreau să pierd această ocazie pentru România“, a declarat ieri ministrul delegat pentru energie Constantin Niță.
Grup Servicii Petroliere, firmă românească controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a construit o conductă submarină de 150 km pentru ruși în Marea Neagră în valoare de 269 milioane de dolari.
Chiar dacă companiile OMV Petrom și ExxonMobil au declarat că lucrările în perimetrul Neptun sunt încă într-o fază incipientă, discuția despre viitoarea destinație a gazelor descoperite aici are sens mai ales în contextul în care România importă circa 25% din necesarul de consum din Rusia, iar rezervele actuale de gaze îi mai ajung numai pentru 15 ani, potrivit celor mai recente date.
La 170 de kilometri de țărmul românesc a fost identificată o acumulare de gaze de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Dacă se ia valoarea maximă a intervalului și un factor de recuperare de 70%, rezultă o valoare a acestei acumulări de peste 20 mld. dolari.
Practic, numai din această pungă de gaze România și-ar putea acoperi întreg consumul pentru 4 ani de zile sau ar putea renunța la importurile rusești pe o perioadă de 20 de ani. Aceste calcule au însă rost dacă acest gaz va ajunge într-adevăr pe țărmul românesc.
„Acum operatorul dispune de ceea ce găsește acolo. În vechea lege a petrolului, statul avea drept de preemțiune, dar în 2004 această prevedere a fost scoasă“, a declarat Corneliu Condrea, directorul departamentului de petrol și gaze din cadrul Ministerului Economiei.
Cineva a scos din lege dreptul de preemțiune al statului român
În vechea Lege a Petrolului 134/1995, la capitolul 3, articolul 27, litera d) se prevedeau următoarele: titularul acordului petrolier are dreptul de a dispune asupra cantităților de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, care nu au fost achiziționate de statul român, inclusiv să le exporte.
În iunie 2004, vechea lege este aprobată și înlocuită de Legea Petrolului 238/2004. Aici dreptul titularului de acord petrolier este să dispună asupra cantităților de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv să le exporte, statul fiind astfel scos din ecuație. Întrebat de ce a fost făcută această modificare, Condrea a spus că schimbările au venit la presiunile Uniunii Europene.
În decembrie 2004, statul a decis să vândă pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deținea în Petrom către grupul petrolier austriac OMV, într-o tranzacție prin care a încasat circa 750 de milioane de euro pentru acțiuni. Operațiunea a fost urmată de o majorare de capital cu o valoare similară.
Tot în lege se mai arată că este dreptul titularului de acord petrolier să monteze conducte colectoare și instalații proprii pentru transportul petrolului și al produselor sale petroliere.
Transgaz nu insistă pe dreptul său de a transporta gazul
Recent, un oficial al Transgaz a spus la rândul său că întreaga investiție în conductele care ar urma să lege rezervele din Marea Neagră de țărm s-ar ridica la zeci de milioane de euro și că aceste investiții ar urma să fie făcute de companiile implicate în proiect, fără a fi exclusă o contribuție a Transgaz. Întrebat dacă este posibil însă ca Petrom să ia decizia construcției conductei spre un alt țărm decât cel românesc al Mării Negre, oficialul Transgaz a declarat că acest lucru va depinde într-o anumită măsură și de negocierile care vor avea loc cu statul român.
„Dacă România este obtuză, dacă va pune condiții inacceptabile, este posibilă și această variantă“, a precizat la momentul respectiv Mihai Pătârniche, directorul dispecerului de gaze naturale din cadrul Transgaz.
Tot la condițiile de piață a făcut aluzie chiar și șeful OMV, Gerhard Roiss, în cadrul unei conferințe în 2012. La acel moment, Roiss a declarat că gazele care ar putea fi scoase de la mare adâncime din Marea Neagră vor merge prima dată pentru alimentarea pieței din România, dar acest lucru nu se va întâmpla dacă prețul gazelor de pe piața locală, nivelul redevențelor sau mărimea zăcământului nu vor justifica investiția de acolo, evaluată la miliarde de dolari.
OMV are interese mari în Turcia, unde a dat un miliard de euro pe Petrol Ofisi
Acum, sonda Domino-1, cea care a adus primele rezultate privind existența gazelor la mare adâncime în Marea Neagră este amplasată la o distanță de 170 de kilometri de țărmul românesc, în ape cu o adâncime de circa 1.000 de metri. Până la cel mai apropiat punct al țărmului turcesc de exemplu este o distanță de circa 200 de kilometri. În octombrie 2010, OMV a dat un miliard de euro pentru a cumpăra compania turcească Petrol Ofisi, care deține un lanț de benzinării de peste 3.000 de puncte de alimentare. Totodată, pentru Turcia planurile OMV sunt acelea de a construi o termocentrală pe gaze de circa 860 de MW, la Samsun, la țărmul Mării Negre. Centrala este similară cu cea făcută la Brazi după o investiție de 530 de milioane de euro.
Turcia este de altfel cea mai promițătoare piață din punctul vedere al consumului în contextul în care perspectivele oferite de piața europeană nu sunt încurajatoare.
Totodată, Nabucco, investiția despre care se vorbește de mai bine de un deceniu și care trebuia să mai reducă dependența europeană de importurile de gaze din Rusia prin conectarea la regiunea Caspică, a intrat la apă în 2012, acționarii proiectului anunțând oficial, după luni de zvonuri, reducerea drastică a gazoductului de la 3.900 de kilometri la numai 1.300 de kilometri. Dacă până la acel moment gazoductul trebuia să se lege direct de rezervele caspice bogate, mai precis la zăcământul azer Shah Deniz II, Nabucco Vest, varianta scurtă a proiectului, pierde un lucru foarte important, controlul asupra rutei de import care va intra în mâinile Turciei. Asta pentru că BOTAS (Turcia) alături de azerii de la SOCAR au venit cu un proiect propriu, Trans-Anatolian-Pipeline (TANAP), care ar traversa Turcia și care s-ar putea lega pe viitor și la resursele de gaze din Irak, dincolo de cele caspice. Practic, Nabucco Vest va fi alimentat prin TANAP. În dezvoltarea zăcământului Shah Deniz II, de unde se vor extrage 16 miliarde de metri cubi anual, sunt implicați gigantul petrolier BP (25,5%), norvegienii de la Statoil (25,5%), SOCAR (10%), Lukoil (10%), francezii de la Total (10%), Compania Petrolieră Națională a Iranului (10%) și turcii de la TPAO (9%).
Avem sau nu avem alternativă la importul de gaze de la ruși? · ZF 24
Miza gazului de peste 20 mld. $ din Marea Neagră este spre ce țărm va veni conducta
Gazul extras de OMV Petrom și Exxon trebuie să ajungă în România prin conductă ca să se poată vorbi de creșterea independenței energetice.