La intrarea în sat, Moș Ilie avea stupi, pentru o traistă de făină ne dădea miere de albine. Nevasta s-a învățat să gătească “aluat acru”, din care făcea gogoși și langoși. În zilele de post îl mîncam cu ulei de dovleac.
Sîmbăta mergeam acasă, la Sălă. Gioni pregătea caii la birjă: Șarga și Murgu erau frumoși, hrăniți și odihniți, parcă mîncau jar, nu alta. Piticul Gioni asta făcea toată ziua – îngrijea caii și pregătea birja de drum. În față stătea Clătineanu, lîngă Gioni, vizitiul, pe locurile din spate soția cu Dorin. Birja avea două torțe pe care le aprindea cînd se lăsa întunericul. Umblau și lupii, dar focul îi speria și nu se apropiau de trăsură. Cînd erau flămînzi, atacau orice. Mai ales oile de la oameni de-acasă. La crescătoria de porci nu aveau cum ajunge, unitatea era bine înconjurată cu garduri. Incinta morii avea un renume în toată pusta ungurească, i se spunea moroaca pentru că a fost cea dintîi pusă în funcțiune și era și cea mai mare. Făina albă de Arad ajungea la Buda și la Viana, dar și la Timișvar, Oradea Mare ori în Maramureș. Era renumită, făină nula i se spunea. De la moară pînă la podul peste Criș drumul era bun, pietruit cu dale de andezit, către Deniș era străjuit pe margini de duzi bătrîni, groși cît un trup de om.Dorin stătea înfofolit în haina de iarnă, avea doi ani, trecuse în brațe la mamă-sa, privea cu ochii umeziți de frig cîmpul alb de dincolo de drum. Acolo butencenii cultivau grîu și porumb, dar și floarea soarelui. Oloinița morii, presa de ulei producea ulei de floarea soarelui și de dovleac. Șroturile erau folosite la hrănirea porcilor din crescătorie.
Cînd birja urca dealul către Sălă și trecea de Curte, locul în care locuise administratorul grofului Gioni pișca din vîrful biciului spinarea iepei Șarga, Ea, mîndră, își sălta capul încordîndu-și grumazul. Murgu după ea. Intrau în sat în trap. Sania aluneca parcă dusă de vînt. Dacă era vară praful drumului făcea perdele unduitoare. Gîștele alergau în găgăitul lor, iar cîinii de la porți se porneau pe lătrat. Știa tot satul că a venit acasă administratorul de la moroacă. După ce coborau în curtea casei, Dorin alerga la cocina de porci să vadă purcelușii negri cu rîtul umed. În urma lui, Gioni cu lămpașul să-i lumineze calea. În cocini se aflau tot timpul cinci ori șase purcelași. Dorin ar fi dorit să-i ia cu el la moară ori măcar în casă. Îi plăceau tare mult. Pisica și cîinele aveau și ei treabă, erau tot timpul după Dorin și Gioni. În casă lampa cu sticla bine ștearsă lumina încăperea. Bunicul și bunica erau bucuroși de oaspeți. Venea și unchiul Ion cu mătușa Mărioara. Era o casă veselă…
Clătineanu, administratorul, cumpărase un patefon nou. Lumea casei, curioasă, se adunase în jurul mesei unde era așezat patefonul. Cum poate un om cînta fără să fie de față? doar o roată care se învîrtește peste o cutie, un ac ce urmează rotirea plăcii de patefon și sunetul. Mare minune era patefonul, nimeni în sat nu mai văzuse așa ceva. Babele își făceau semnul crucii: Vergheloaie, unchioaia Iuli și baba Riuca. Ce forfotă…
Duminica birja pornea înapoi către moroacă, spre zidurile reci dar luminate ale morii. De la podul peste Criș părea o cetate la marginea drumului. Mare și cufundată în mister.
Gioni avea treabă cu caii, îi adăpostea în grajdul de-acasă, le aducea fîn și apă. Grajdul, aproape gol pînă mai ieri, devenea neîncăpător.
Anunțurile autorităților din Deniș către sălăgenani le făcea Cuba, care bătea duba. Avea o tobă și două bețe. Se proptea la fiecare încrucișare de uliță și începea tam-tam-ul.Avea atîrnată de gît o curea din piele cu care era legată toba. Se proțăpea pe picioare și striga pînă i se înroșeau ochii: Se aduuu-ce la cunoșș-tință… Tăceți, copii gălăgioși, să auzim ce spune Cuba, interveneau muierile… Începînd de mîîî-iine gimineaț…ăă …continua Cuba; dacă nu înțelegeau bine ce le transmite Cuba, unii copii se luau după el și în încrucișarea cealaltă de uliță, ascultau și acolo ce transmite dubașul, apoi alergau la ulița lor și transmiteau mai departe. După ce Cuba a îmbătrînit locul i-a fost luat de Guia. Asta după ce s-a făcut Colectivul… Lumea nu mai era așa curioasă de anunțurile lui Guia. Probabil că aducea numai vești proaste. Nici bătrînii satului nu se mai adunau la casa lui Iovan Șumariu.
Se mergea cu ursul. După miezul nopții unul își trăgea pe cap o traistă unde avea prevăzuți doi ochi și loc pentru gură. Se îmbrăca apoi cu o bundă cu blana întoarsă. Ursul juca după orchestră, mormăia la fereastră.
Sărbătorile și le petreceau la Sălă. Imediat după 20 decembrie, de Ignat, tăiau porcul, după cum era vremea afară mai înainte ori mai tîrziu. Alegeau slănina, carnea pentru cîrnați, șuncile pentru a fi puse la afumat. Moș Petrion se ocupa de jumări.
Cînd veneau colindătorii, erau omeniți cu un pahar de vinars ori de vin, li se oferea farfuria cu prăjituri. Apoi cîntau Mulți ani… mulți ani trăiască…
Maistorul Poller îi construise o jucărie pe care o îndrăgise mult, omul cu trei picioare care mergea de pe loc cînd era tras un arc cu cheia. Se sprijinea pe piciorul din spate iar în ritmul cum se descărca arcul cele două picioare îi erau împinse în față. A primit apoi un tractor cu roți adevărate, din lemn dar vopsite frumos. Cînd se întorcea la moară îi părea rău după bunici. Era luat pe sub brațe din curte și urcat în birjă. Iapa scotea niște nechezături, semn că lumea este gata de plecare. Birja pornea în trapul cailor, Gioni cu nasul roșu și julit ăi îndemna la drum. Ii plăcea lui Gioni să vadă torțele aprinse în noapte.
Cum ajungeau pe podul de peste Criș, se vedea întunecată, clădirea morii. Doar la parter ardea p lumină ștearsă. Semn că paznicul Iovan era la datorie. În rest un vînt ușor trecea peste canalul morilor.
Fragment din romanul “Pagina de
gardă”
Va urma